AcasăPoliticaIlie Năstase către o jurnalistă Digi24: Sunteți prea tânără și prea proastă...

Ilie Năstase către o jurnalistă Digi24: Sunteți prea tânără și prea proastă ca să înțelegeți

Cel mai mare tenisman român al tuturor timpurilor, Ilie Năstase, a avut cuvinte aspre pentru o jurnalistă de la Digi24, pe care a numit-o „proastă” și „idioată”, scrie r3media.ro.

Năstase s-a supărat când Magda Costache l-a întrebat dacă toți prietenii fostului mare sportiv „consumă alcool și se urcă la volan”, în contextul în care Năstase a fost amendat pentru că a fost găsit băut la volan.

Iată dialogul:

-Bună dimineața! Domnul Ilie Năstase?

– Da.

– Magda Costache sunt, de la Digi24. Vă sun să vă cer un punct de vedere oficial în legătură cu incidentul care a avut loc noaptea trecută, în care ați fost prins băut la volan.

– Nu am fost prins băut la volan. Am băut două beri. Am primit o amendă, dar cei care m-au urmărit, m-au așteptat acolo două ore și au sunat la 112 să spună că am ieșit din restaurant. M-au urmărit până aproape de mall Băneasa și acolo au sunat la 112 și cei de la 112 au sunat la Poliție să oprească. Au mai făcut această chestie și acum câteva zile, cu soția mea. Acești oameni sunt niște nemernici pentru că nu faci așa ceva. M-a întrebat omul (polițistul n.r): Cât ați băut? Două beri! Mi-a pus testul ăla care a ieșit 0,021. Trebuie să iasă 0. Nu ai voie nicio picătură. Mi-am luat o amendă de 600 de lei și o lună suspendarea carnetului. Ca cineva să vină să te pârască, mi se pare incredibil și pentru asta am decis să plec din România. Nu e prima dată când mi se face chestia asta. O să vin cu dovezi. Soția mea a plecat de acasă cu două milioane. Avea în geantă 350.000 de euro. Este periculos. Cineva care aude se duce și îi dă în cap. – Știți că este al doilea incident de acest fel, când sunteți prins băut la volan. – Nu mă interesează. Cineva care te dă în primire… fac și eu așa, să văd ce face persoana aia. Sun la 112 și zic: Vedeți că a ieșit. Opriți-l! Ce înseamnă asta? Securisme! Ce sunt astea?

– Știți că nu aveți voie să vă urcați absolut deloc la volan dacă ați consumat alcool?

– Absolut deloc? De ce în țările civilizate ai voie să bei două beri? De ce nu îi copiem și noi pe cei de acolo?

– Asta este legislația de la noi.

– Este o legislație proastă, doamnă. Spuneți-mi și mie un român care nu bea o bere sau două și se suie la volan. Spuneți-mi unul că eu nu prea știu. Toți prietenii mei…

– Deci toți prietenii dumneavoastră consumă alcool și se urcă la volan? Asta îmi spuneți?

– Doamnă, sunteți prea tânără și prea proastă ca să înțelegeți. Dacă v-am răspuns, sunteți o idioată. E bine? Țările civilizate au voie. Dacă dumneata trăiești în țara asta comunistă, ești o comunistă. Hai! Du-te dracu de proastă!

Articolul Ilie Năstase către o jurnalistă Digi24: Sunteți prea tânără și prea proastă ca să înțelegeți apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks