Primăria Capitalei se alătură iniţiativei ‘O oră pentru Ucraina’, astfel încât iluminatul festiv va fi stins miercuri seară, între orele 20,00 – 21,00, a anunţat edilul general, Nicuşor Dan.
‘În semn de solidaritate cu Ucraina, ne alăturăm astăzi, 21 decembrie 2022, iniţiativei ‘O oră pentru Ucraina’ şi vom stinge iluminatul festiv de pe străzile Capitalei în această seară, în cea mai lungă noapte din an, în intervalul orar 20,00 – 21,00. Prin acest demers, ne arătăm sprijinul pentru ţara vecină aflată în criză energetică din cauza războiului prin care trece şi care afectează milioane de oameni ce îşi vor petrece sărbătorile în întuneric’, a scris primarul general al Capitalei, pe Facebook.
Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti va stinge timp de o oră cele aproximativ 3.000 de instalaţii luminoase de pe Bd. Magheru, din Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, Bd. Lascăr Catargiu, Bd Kiseleff, Bd. Unirii, Calea Victoriei şi Piaţa Presei Libere, iar Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei vor fi stinse luminiţele care împodobesc bradul.
Iniţiativa aparţine membrilor Parlamentului Ucrainei, reţelei United4Ukraine a Parlamentului European, cu sprijinul Primăriilor oraşelor Kiev şi Londra.