#imunitateprinmiscare De ce nu fac românii sport? Criza gravă care ar putea apărea în absenţa educaţiei şi a infrastructurii

Sunt românii diferiţi faţă de restul Europei la capitolul practicării sportului de masă? Ce îi opreşte să aibă o viaţă sănătoasă? Sunt întrebări la care antropologul Alexandru Dincovici a găsit răspunsuri, afirmând că principalele cauze ale sedentarismului în România sunt absenţa unei educaţii în acest sens şi lipsa infrastructurii necesare. El trage un semnal de alarmă asupra riscurilor reprezentate de sedentarismul aflat la cote alarmante în România, la nivel european existând pericolul ca guvernele să nu mai poată în viitor să aibă grijă de propriii cetăţeni. Dincovici vorbeşte şi despre o strategie pe termen lung pe care ar trebui să o aplice România în acest domeniu şi care sunt posibilităţile de a fi implementată, astfel încât să nu mai existe inegalităţi sociale în ceea ce priveşte posibilitatea practicării sportului de masă. ‘Sunt două moduri de a căuta un răspuns la întrebarea asta. Putem să ne gândim că este ceva ciudat în firea românilor, ceva tipic lor, dar, din fericire, nu cred că asta este explicaţia. Pentru că nu avem nimic deosebit faţă de restul vecinilor sau de celelalte ţări din Uniunea Europeană, care fac mult mai mult sport. Şi am putea să ne uităm în altă parte, dacă există condiţii similare cu celelalte ţări pentru a face sport, şi mă refer la foarte multe lucruri, dacă există educaţie în acest sens, uitându-ne la modul în care sunt structurate orele de sport, la infrastructura în oraşe, dacă poţi să faci sport şi dacă îţi permiţi să faci sport. Uitându-ne la sistemul educaţional, este foarte inegal, toată lumea se concentrează acum să îşi ducă copiii la şcoli bune. Deşi ar trebui să îi ducă acolo unde sunt arondaţi geografic, se fac tot felul de scheme ca să îi poată duce la şcoli bune, şi asta înseamnă că şcolile bune au şi copii cu posibilităţi mai mari şi aşa mai departe, şi infrastructura este cumva concentrată acolo. Din această cauză există o inegalitate foarte mare şi la nivelul de resurse în ceea ce înseamnă şcoli, grădiniţe. O altă problemă este infrastructura, nu mai avem stadioane, săli de sport de cartier sau terenuri, nu prea mai există, şi în principal cred că este o problemă de acces. Nu avem unde să facem sport şi implicit nici nu ştim neapărat cum să facem sport, ca să răspund la întrebare’, a declarat, pentru AGERPRES, Alexandru Dincovici, lector asociat Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice, doctor în sociologie. Referitor la educaţia primită de copii în şcoli, în ceea ce priveşte practicarea sportului ca stil de viaţă, Dincovici afirmă că sunt diferenţe mari faţă de celelalte state europene: ‘Uitându-ne la sistemul de educaţie şi la ceea ce înseamnă ora de sport, cred că sunt diferenţe foarte mari. Eu am învăţat în clasele IV-VI în Franţa, am fost un privilegiat din punctul ăsta de vedere. În Paris, înotul, spre exemplu, era foarte accesibil, sunt foarte multe bazine publice care ţin de primărie acolo. Şi, în general, la orele de sport puteam să aleg aproape orice sport îmi trecea în minte, am făcut atunci tenis de masă, tir cu arcul şi cred că încă ceva. Aveai foarte multe activităţi, or, la noi, dacă ai norocul să fii la o şcoală care are o bază sportivă cât de cât OK, ai nişte atletism, un handbal, baschet şi cam atât. Şi ora de educaţie fizică este un pretext pentru foarte mulţi să chiulească sau să obţină o scutire. Sportul este considerat în şcoală o materie din categoria orelor de umplutură, alături de desen, muzică sau religie. La noi sportul din şcoală nu te pregăteşte pentru nimic, nu este bine integrat în programă’. Programa şcolară în ceea ce priveşte orele de educaţie fizică şi sport este deficitară în România, opinează sociologul. ‘La orele de sport lipseşte componenta asta educaţională, dacă vrei să îl faci cum trebuie, este un proces de învăţare şi este la fel de anevoioasă ca o materie tradiţională, să spunem cum ar fi istoria, ca să înveţi să faci sport trebuie să munceşti. Acum un an sau doi a fost dezbaterea aceea pe manualele de sport. S-a râs foarte mult că avem manual la sport, ha, ha. Păi de ce nu am avea? Pentru că atâta timp cât nu există o programă, dacă nu ai nimic structurat, nu ştii ce trebuie să faci în afară de a alerga un kilometru sau să faci 12 tracţiuni’, a mai spus Dincovici. El consideră că statul ar trebui să fie mult mai conştient de pericolul reprezentat de absenţa sportului de masă, la nivel european existând îngrijorări în ceea ce priveşte sănătatea publică. ‘Miza pentru un stat este mult mai mare decât a avea nişte oameni care să poată să alerge un kilometru sau să facă nişte tracţiuni. În Europa, la un nivel macro, avem de-a face cu nişte tendinţe care vor trebui urgent gestionate, altfel vom ajunge nişte state în incapacitatea de a avea grijă de cetăţeni. Şi aici mă refer pe de o parte la îmbătrânirea populaţiei, pentru că în cea mai mare parte din Europa a scăzut natalitatea, şi atunci la un moment dat o să avem foarte mulţi oameni în vârstă şi foarte puţini tineri. Şi mai vine încă o problemă, că vom avea foarte mulţi oameni bolnavi, apoi, evident, după o anumită vârstă începe să scadă şi productivitatea şi capacitatea de muncă şi asta are un impact foarte mare asupra sistemului de sănătate şi asupra sistemului de pensii. Şi ne putem trezi la un moment dat că avem populaţia majoritară îmbătrânită, să nu mai fie aptă de muncă, şi speranţa de viaţă scăzută’, a completat Dincovici. Administraţiile locale, mai ales în oraşele mici şi în comune ar trebui să fie implicate mai mult în ceea ce priveşte infrastructura pentru practicarea sportului de masă, consideră antropologul: ‘Este foarte mare nevoie de administraţia locală. Pentru că la acest nivel trebuie să existe infrastructura necesară, terenuri, baze sportive şi să poată fi ajutaţi copiii şi cu echipamentul. Şi sport de masă ar însemna ca şi în comunităţile mici să existe posibilităţile astea, dar acolo este cel mai complicat să o faci, pentru că acolo sunt şcoli care au toaletele în curte, de unde baza sportive? În plus, acolo, în oraşele mici, sunt oameni fără resurse, şi pentru sport ar trebui să se investească foarte mult. Este foarte complicat, cum îţi dai copilul la sport dacă stai într-un sat, undeva?’ Alexandru Dincovici consideră că ar fi de preferat ca România să aibă o strategie pe termen lung în ceea ce priveşte scăderea procentului de 63 la sută a sedentarismului. ‘Eu cred că ar trebui o gândire pe termen lung, care să fie transpusă într-o strategie naţională, care să fie gândită până la implementarea ei, să ne dorim un orizont mai lung de timp, nu un orizont electoral. În România, se gândeşte doar pe cicluri electorale şi pe termen foarte scurt. Şi putem lua ca exemplu ceea ce s-a întâmplat în educaţie, câte reforme au fost şi câte schimbări s-au întâmplat, şi este efectiv un dezastru. Noi ştim foarte bine cât la sută dintre români nu fac sport, ştim cum stăm la capitolul boli, ştim că sportul este bun pentru anumite lucruri, şi dacă ne dorim ca procentul acela de români care nu practică sport să scadă, să zicem, la 20%, ar trebui să ne aşteptăm la nişte beneficii care sunt cuantificabile şi măsurabile în timp. Şi ar trebui să pornim de aici. Ce ne dorim în 5-6-10 ani, pentru cât timp ne permitem să ne aflăm în situaţia actuală? Ar trebui să gândească cineva la cam cât sport ar trebui să facă toată lumea şi aşa mai departe şi să construieşti infrastructură. Putem să construim infrastructură pentru înot spre exemplu, fiind unul dintre cele mai bune sporturi în termeni de abilităţi pe care le dezvoltă şi calităţi fizice, şi este foarte bun şi pentru recuperare, şi infrastructura de înot la nivelul României este zero, din păcate. De aici ar trebui pornit, trebuie să ne stabilim un target şi asta o poate face doar guvernul. Dacă bagi doar bani fără o strategie, va rămâne în continuare toată practica asta. Cred că totul ar trebui început cu sistemul de învăţământ, care ar trebui reformat în aşa fel încât sportul să devină mai important, şi nu doar la nivel declarativ, să se acorde o importanţă mai mare sportului în programa şcolară, şi asigurată infrastructura ca să poată să susţină toată lucrurile astea. Iar acest lucru nu se poate face decât cu bani publici, pentru că altfel creştem şi mai mult inegalităţile între zonele ţării şi categoriile sociale, vor fi unii care vor avea acces la mai multe lucruri, iar cei care nu îşi permit vor fi şi mai departe de posibilitatea de a practica sportul’, a mai spus sociologul. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, derulează, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, o campanie de informare publică privind beneficiile practicării sportului asupra sistemului imunitar, în contextul pandemiei de COVID-19. Conform celui mai recent Eurobarometru, efectuat de Comisia Europeană în 2018, România se află pe locul 2 în ceea ce priveşte sedentarismul. Potrivit datelor, mai mult de 63% dintre români nu practică niciodată nicio formă de activitate fizică. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea)