Românii sunt mai mult spectatori decât participanţi la mişcarea sportivă regulată a afirmat, într-un interviu acordat AGERPRES, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, care, în acelaşi timp, s-a arătat optimist în ceea ce priveşte o schimbare a obiceiurilor legate de activitatea fizică la noile generaţii, în condiţiile în care părinţii vor fi atenţi la nevoile copiilor. Oficialul COSR afirmă că a cerut în mai multe rânduri reprezentanţilor statului să declare sportul o prioritate naţională, beneficiile în rândul populaţiei, urmând să apară în timp. Covaliu susţine că fără o strategie naţională, sportul românesc va avea de suferit şi la bază, şi la vârf, dând exemplul gimnasticii româneşti, care a decăzut din cauza lipsei bazei de selecţie. În ceea ce priveşte noua generaţie, fostul campion olimpic este încrezător că mentalul colectiv se poate schimba privitor la practicarea sportului, dar numai în condiţiile în care părinţii se vor adapta nevoilor copiilor, să accepte că revoluţia tehnologică trebuie folosită pentru a-i determina să devină activi. ‘Faceţi mişcare! În casă, dacă afară nu se poate, responsabil, respectând măsurile autorităţilor şi protejându-vă pe voi şi pe cei apropiaţi. Sportul este o alternativă la îndemâna tuturor şi ne poate oferi confortul moral, încrederea, că aceste vremuri pot fi depăşite’, este mesajul lui Covaliu pentru români în perioada pandemiei de COVID-19, în care oamenii au tendinţa de a deveni mai sedentari. AGERPRES: Statistica e dură, 63% dintre români nu au niciun fel de activitate sportivă, niciodată. Ce spune asta despre noi? Mihai Covaliu: Românii sunt mai mult spectatori decât participanţi la mişcarea sportivă regulată. Activitatea sportivă presupune efort, organizare şi pasiune pentru mişcare. Presupune educaţie în acest sens. Din păcate, uneori e vorba şi de resurse financiare. În România puterea exemplului e încă decisivă şi copiii noştri urmează modelul părinţilor, apropiaţilor. În marile oraşe lucrurile au început să se schimbe în bine în ceea ce priveşte activitatea sportivă. AGERPRES: Ce ne deosebeşte faţă de ţările nordice, spre exemplu, unde cei care nu fac sport sunt sub 10%? Mihai Covaliu: Educaţia, infrastructura şi conştientizarea efectelor pozitive pe care sportul le oferă societăţii. Sportul e o prioritate naţională. Orice investiţie în sport la nivel de masă aduce economie în timp altor ramuri, de la sănătate, la educaţie. AGERPRES: Care ar fi modalitatea prin care oamenii ar putea fi convinşi să facă mai mult sport? De unde ar trebui să începem? Mihai Covaliu: Să începem cu noi. Fiecare în parte, pentru că schimbarea începe odată cu noi. Să trecem de la a privi, la a face. Să devenim exemple pentru copii şi să îi convingem pe părinţi că un copil care face mişcare e un copil fericit şi, cel mai probabil, un viitor adult pe care societatea se poate baza. Am cerut de mai multe ori statului să declare sportul o prioritate naţională. Rezultatele vor apărea în timp, sportul este o investiţie pentru viitorul tuturor oamenilor din societatea noastră, împreună vom avea de câştigat de pe urma practicării sportului. AGERPRES: România s-a axat foarte mult pe sportul de performanţă în anii de după Revoluţie, este o greşeală? Cauzează însuşi sportului de performanţă pentru că baza de selecţie a scăzut drastic? Mihai Covaliu: Clar. Cele două paliere sunt în conexiune directă. Sportul de performanţă este beneficiarul sportului de masă. Din păcate, în ultimii ani, baza de selecţie a scăzut drastic, până la dispariţie în unele discipline sportive. Vezi aici cazul gimnasticii româneşti, care a ajuns atât de jos şi din acest motiv. Altele au rezistat închizându-şi activitatea sub un borcan de sticlă, păstrându-şi tehnicienii valoroşi şi făcând performanţă cu o mână de oameni. Cred că discuţia trebuie purtată, direcţionată, spre sistem. Unul care rezistă timpului de dinainte de Revoluţie, cu mici schimbări, dar nu esenţiale. Ori, fără o strategie naţională, sportul românesc va avea de suferit şi la bază, şi la vârf. Vorbim de o reaşezare structurală şi organizatorică, de principii de performanţă care să corespundă societăţii actuale. E vorba de viziune şi de implementare a acestei viziuni, cu răbdare. AGERPRES: Sociologii consideră că practicarea activităţii fizice se învaţă în copilărie, este un adevăr? Avem educaţia necesară activităţilor fizice? Mihai Covaliu: Sigur că e adevărat. Joaca prin sport poate fi o formă de educaţie a copiilor şi poate fi benefică societăţii. Oamenii care se mişcă sunt în primul rând sănătoşi, energici, gândesc pozitiv şi au motivaţia de a reuşi în viaţă. Poate nu vor face sport de performanţă, dar vor fi cetăţeni responsabili şi pregătiţi să împartă valorile pe care sportul le sădeşte în procesul de educaţie: respect, prietenie, excelenţă, solidaritate, spirit de echipă, încredere şi mândrie naţională. Acest lucru ne lipseşte. Cred ca educaţia olimpică poate fi o sursă pozitivă de transfer a valorilor de mai sus. Poate fi o alternativă pentru a preda copiilor ce înseamnă să fii un luptător, indiferent dacă pierzi sau câştigi. AGERPRES: Cum apreciaţi modul de desfăşurare a orelor de sport în şcoală? Intră această disciplină la capitolul ‘şi altele’? Mihai Covaliu: Recent, COSR, alături de partenerul său BCR, a lansat programul ‘Sportul se Joacă!’ în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Educaţiei. E vorba de o platformă online de unde profesorii, părinţii şi copii se pot inspira, tocmai pentru a transforma ora de sport într-o joacă din care toţi să iasă fericiţi şi care să reaşeze sportul în rândul orelor importante din programa şcolară. Programul îşi propune să promoveze sportul de masă, încurajându-i pe copii să facă mişcare, să identifice care disciplină îi atrage mai mult, făcându-i să se joace de-a sportul în 12 discipline incluse în programul olimpic: atletism, baschet, biatlon, canotaj, gimnastică, handbal, judo, lupte, scrimă, tenis, tenis de masă şi tir sportiv. ‘Sportul se Joacă’ reprezintă o platformă educaţională deschisă de alfabetizare în sport, joacă, mişcare, o platformă care promovează exerciţii distractive, fără a fi necesare resurse materiale speciale, cu scopul de a inspira adulţii României să se joace ‘de-a sportul’ cu copiii şi care conţine peste 120 de clipuri cu diferite exerciţii din cele 12 discipline sportive olimpice. O parte dintre marii campioni ai României şi personalităţi s-au alăturat acestui proiect şi au devenit Ambasadori ai ‘Sportul se Joacă’: Elisabeta Lipă, Alina Dumitru, Ana-Maria Brânză, Paula Ivan, Marian Drăgulescu, Eva Tofalvi, Mihaela Şteff, Laura Coman, Gianina Beleagă, Ionela Cozmiuc, George Cosac, Răzvan Pîrcălabu. Generaţia Alpha, copii născuţi după 2010, va schimba radical lumea în care trăim, în bine, sunt cei mai flexibili oameni care se pot adapta uşor la schimbări. Ei vor schimba lumea, sunt educaţi, beneficiază de o situaţie financiară bună, sunt obişnuiţi cu tehnologia de mici, dependenţi de telefoane, tablete, sunt în permanentă comunicare cu ceilalţi doar printr-un click. Dacă nu ne adaptăm nevoilor lor, dacă nu devenim interactivi şi nu acceptăm că revoluţia tehnologică trebuie folosită şi nu contestată, va fi greu să atragem copiii spre sport. AGERPRES: Are România infrastructură necesară pentru sportul de masă? Şi mă refer la întreaga ţară, inclusiv comunităţile rurale. Mihai Covaliu: Încet-încet lucrurile s-au schimbat şi sper ca în viitor să fie şi mai bine. Tuturor ne place confortul, devenim mai pretenţioşi şi asta e bine. Fiecare administraţie locală poate fi influenţată de comunitate, iar faptul că suntem membri ai Uniunii Europene este clar şi în beneficiul sportului, al dezvoltării infrastructurii. Vom fi nevoiţi să ne modernizăm, să ne aliniem standardelor europene. Un bazin de înot, o sală de jocuri, un stadion cu pistă de alergare, înseamnă normalitate. AGERPRES: Care este rolul COSR în conştientizarea populaţiei privind o viaţă sănătoasă? Mihai Covaliu: COSR reprezintă excelenţa sportului românesc. Vorbim despre campioni, despre sportivi care tind spre cea mai râvnită medalie la cea mai importantă competiţie a planetei. Ce rol pot juca aceşti sportivi, antrenori, în societate? Sunt modelele pe care românii le pot urma pentru că noi ne-am clădit carierele pe baze solide, cu multă muncă, cu sacrificii, cu încredere şi perseverenţă. Mândria de a fi român, onoarea de a asculta imnul României au creat o punte de legătură între marii campioni şi poporul român. De la Iolanda Balaş la Ivan Patzaichin, de la Nadia Comăneci la Elisabeta Lipă, victoriile au fost ale României. AGERPRES: În pandemie îndemnul general este ‘staţi în case’, dar există studii clare care au demonstrat că practicarea sportului ajută la scăderea numărului de cazuri grave. Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru români? Mihai Covaliu: Faceţi mişcare! În casă, dacă afară nu se poate, responsabil, respectând măsurile autorităţilor şi protejându-vă pe voi şi pe cei apropiaţi. Sportul este o alternativă la îndemâna tuturor şi ne poate oferi confortul moral, încrederea că aceste vremuri pot fi depăşite. Sportul este marele câştig după perioada de pandemie. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, derulează, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, o campanie de informare publică privind beneficiile practicării sportului asupra sistemului imunitar, în contextul pandemiei de COVID-19. Conform celui mai recent Eurobarometru, efectuat de Comisia Europeană în 2018, România se află pe locul 2 în ceea ce priveşte sedentarismul. Potrivit datelor, mai mult de 63% dintre români nu practică niciodată nicio formă de activitate fizică. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea)