Doi lemuri născuţi în captivitate sunt cele mai noi atracţii ale Grădinii zoologice care se află în Parcul Memorial ‘Constantin Stere’ de la Bucov, cele două exemplare fiind aduse de la Sibiu.
Directorul adjunct al Parcului Bucov, Alina Ene, a declarat, pentru AGERPRES, că cei doi lemuri se numesc Oreo şi Sushi, fiind vorba despre masculi în vârstă de doi ani, care s-au născut în captivitate la Grădina zoologică din Sibiu.
‘Este pentru prima dată când avem lemuri aici. Cei doi sunt fraţi, s-au adaptat foarte bine, sunt foarte jucăuşi şi prietenoşi, iar, de când îi avem, foarte multă lume a venit să îi vadă’, a spus Alina Ene.
Conform specialiştilor, lemurii se hrănesc în principal cu fructe, insecte şi frunze, iar media de vârstă a acestora este de 10 – 14 ani.
Grădina zoologică Ploieşti-Bucov adăposteşte peste 400 de animale din circa 60 de specii, situându-se în topul naţional prin exemplarele pe care le are, prin faptul că dispune de mult spaţiu verde, de adăposturi generoase pentru animale, cele ale urşilor şi leilor fiind cele mai mari din ţară, dar şi prin prisma numărului de vizitatori, raportat la faptul că aceasta nu funcţionează într-o zonă turistică, a explicat sursa citată.
În plus, aici se află mai multe animale care au fost aduse de la Circul Globus, după incendiul petrecut în urmă cu câţiva ani, fiind vorba despre tigrul bengalez alb, numit Beligan, două cămile albe, o lamă şi lei.
‘Ne mândrim cu tigrul bengalez, care a rămas de atunci la noi, cu puii lebedelor negre, cu maimuţele pavian – şi specific aici că suntem matcă de maimuţe pentru toată ţara, cu toate animalele pe care le deţinem. Avem exemplare foarte frumoase, îngrijite şi chiar fericite’, spune Alina Ene.
Potrivit directorului adjunct al Parcului Bucov, animăluţele sunt, mai ales în această perioadă, într-o continuă stare de fericire, pentru că aici vin foarte mulţi copii în cadrul activităţilor extraşcolare.
‘Clasificăm animăluţele într-o stare de fericire, pentru că vin foarte mulţi copii, socializează foarte bine. Sunt la fel de curioase ca şi copiii. Sunt obişnuite cu foarte mulţi oameni şi stau pe afară, rar intră în adăposturi, chiar şi iarna’, a mai declarat Alina Ene.