Peste 90% dintre municipalităţile din Italia sunt predispuse la alunecări de teren şi alte dezastre naturale, a afirmat luni, într-un interviu, directorul Agenţiei naţionale pentru protecţie civilă din această ţară, potrivit Reuters, relatează Agerpres.
”94% dintre municipalităţi sunt în pericol de inundaţii, alunecări de teren, eroziunea regiunilor de coastă”, a declarat Fabrizio Curcio pentru cotidianul La Stampa, adăugând că ”întreaga Italie este supusă acestui risc”.
Curcio a făcut declaraţiile după ce o alunecare de teren devastatoare s-a produs sâmbătă pe insula Ischia, o populară destinaţie turistică din sudul Italiei, provocând moartea a cel puţin şapte persoane.
Oficialul a spus că Ischia prezintă un risc mai ridicat întrucât multe dintre locuinţe au fost construite ilegal, dar a subliniat că şi alte regiuni din Italia, cu mai puţine încălcări ale regulilor de amenajare teritorială, sunt de asemenea vulnerabile.
sursa – AGERPRES
Articolul În peste 90% dintre municipalităţile din Italia există risc de inundaţii şi alunecări de teren apare prima dată în Ecopolitic.