„Într-un demers fără precedent, echipa Partidului Social Democrat a lansat astăzi PROIECTUL DE ȚARĂ al președintelui Marcel Ciolacu, viitorul președinte al României. Antreprenori de succes din diverse domenii de activitate, reprezentanți ai sindicatelor și mediului de afaceri, oameni tineri și oameni cu experiență au prezentat viziunea lor despre România și așteptările pe care le au de la viitorul președinte al României”, scrie, pe Facebook, preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu.
„Pe de altă parte, președintele Marcel Ciolacu a venit în fața românilor cu povestea de viață, etapele parcurse și provocările depășite care i-au oferit experiența necesară pentru o perspectivă care să ducă țara noastră, într-un orizont de timp rezonabil, în primele 10 puteri economice din Europa.
Reindustrializarea, investițiile în infrastructura de mare viteză, un sistem de educație adaptat nevoilor pieței muncii, sprijin pentru capitalul și întreprinderile românești sunt doar câteva priorități ale proiectului de țară al președintelui Marcel Ciolacu.
Am participat la acest eveniment alături de senatorul Liviu Mazilu și colegii din cadrul Partidului Social Democrat și am convingerea că după 8 decembrie, România va intra pe calea sigură a dezvoltării, în care românii să se simtă mândri că trăiesc, iar românii din diaspora să se întoarcă acasă.
Felicitări colegilor din cadrul Partidului Social Democrat pentru evenimentul organizat astăzi care arată fără dubiu că în proiectul de țară al președintelui Marcel Ciolacu toți românii sunt reprezentați, iar președintele Marcel Ciolacu va fi președintele tuturor românilor!”, scrie Georgescu.
Articolul „În Proiectul de țară al președintelui Marcel Ciolacu toți românii sunt reprezentați, iar el va fi președintele tuturor românilor!”, spune preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro