Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins definitiv cererea DNA de recurs în casaţie împotriva deciziei de încetare a procesului penal în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009, în care au fost judecate Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Procesul încetase ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Direcţia Naţională Anticorupţie a încercat astfel să obţină anularea deciziei Instanţei supreme din 11 iulie, atunci când s-a dispus încetarea procesului împotriva celor două, pe motiv că faptele s-au prescris, deşi magistraţii au constatat că există dovezi care ar atesta vinovăţia lor.
Acţiunea introdusă de procurori se întemeia pe decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care oferă posibilitatea judecătorilor români să nu aplice două decizii ale Curţii Constituţionale şi o hotărâre a Instanţei supreme privind prescrierea pedepselor, dacă prin aceasta se încalcă dreptul UE.
Pe 11 iulie, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea pe motiv că faptele s-au prescris, fiindu-i anulată o condamnare de 8 ani primită la instanţa de fond.
În acelaşi dosar, ICCJ a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, care avea o condamnare de 5 ani pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor.
De asemenea, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare.
Articolul Înalta Curte a respins recursul în casație formulat de DNA în cazul Elenei Udrea și al Ioanei Băsescu în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009 apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro