Cele trei persoane încă date dispărute în urma incendiului de la Ferma Dacilor din satul Tohani sunt doi copii şi un adult tânăr, a declarat, marţi, prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu.
Oficialul a adăugat că ‘şansele sunt minime’ ca cele trei persoane date dispărute să fie în viaţă.
‘Este deschis un dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Se fac şi cercetări în paralel. Momentan, incendiul a fost lichidat, însă toţi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă încearcă găsirea celor trei persoane date dispărute’, a declarat Nanu.
El a spus că incendiul a afectat o singură clădire, un spaţiu cu restaurant la parter, care avea câteva spaţii de cazare la parter şi aproximativ cinci camere la mansardă. Incendiul ar fi pornit dintr-un loc de cazare de la mansardă.
La momentul incendiului, în clădire avea loc o petrecere privată, la care participau 26 de persoane. Nanu a afirmat că una dintre persoanele care au murit ar fi un bărbat, angajat al complexului turistic, care a încercat să îşi salveze copiii. Soţia acestuia şi unul dintre copii au fost transportaţi la spital, a adăugat el.
Potrivit prefectului, la complexul turistic din Prahova a existat un control în 2019, în urma căruia au fost aplicate şase sancţiuni, despre care a spus că nu are detalii. Un an mai târziu, a afirmat el, a fost un alt control, dar nu există informaţii legate de acesta.
La locul incendiului sunt apropiaţi ai victimelor şi psihologi, care să îi susţină pe aceştia, a arătat Virgiliu Nanu. Cele cinci persoane decedate, a adăugat el, sunt greu de identificat.
Incendiul care a izbucnit marţi dimineaţă la Ferma Dacilor din satul Tohani a fost lichidat, iar, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, până în prezent au fost găsite cinci victime carbonizate (patru adulţi şi un copil).
De asemenea, două persoane au fost duse la spital cu arsuri.
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Andrei Ilinca, a declarat, pentru AGERPRES, că o femeie de 47 de ani, care a suferit arsuri pe 5% din corp, la nivelul feţei şi unei mâini, a rămas internată în secţia de Chirurgie Plastică, iar un adolescent de 16 ani, cu arsuri pe 8% din corp, a fost transferat la Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’ din Capitală.