Vicepremierul Dan Barna a anunţat vineri, la Sibiu, că Departamentul de Situaţii de Urgenţă (DSU) analizează ce măsuri trebuie luate în toate spitalele din România, urmând să se efectueze controale pentru a se evita repetarea tragediei de la Institutul ‘Matei Balş’, unde cinci pacienţi cu COVID-19 au decedat în urma unui incendiu. ‘De dimineaţă am discutat şi cu Vlad Voiculescu şi cu primul-ministru. În momentul de faţă este Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă care analizează ce măsuri vor fi luate în următoarele zile şi în următoarele săptămâni. Fără îndoială vor fi şi astfel de măsuri (controale în spitale – n.r.)’, a declarat vicepremierul Dan Barna. El susţine că se impun controale de la toate instituţiile care pot garanta siguranţa celor din spitale, adică inspectoratele pentru situaţii de urgenţă sau cei de la Ministerul Sănătăţii. ‘Sunt controale fie de la ISU, fie de la Ministerul Sănătăţii. Lucrul acesta trebuie să continue. Nu ştiu cât a continuat după Piatra Neamţ şi atunci a fost o promisiune că se vor realiza astfel de controale. (…) Această activitate trebuie să continue de către instituţiile care au acest rol’, a explicat vicepremierul. Dan Barna afirmă că nu se cunoaşte deocamdată cauza incendiului de la spitalul din Bucureşti, dar că este posibil să fi fost un accident, ceea ce impune măsuri drastice, astfel încât să fie respectate regulile în toate spitalele din România. ‘Spitalele din România în momentul acesta, marea lor majoritate, sunt sub standardele de siguranţă. Este o realitate, oricât o ascundem sub preş, oricât vorbim despre altceva. Iată că vedem că şi într-un spital considerat bun, în Bucureşti şi nu într-un cătun îndepărtat, se pot întâmpla astfel de tragedii, ceea ce arată, cred eu, că avem o problemă şi cu respectarea regulilor. Acest ‘merge şi aşa’ în care mai aduc o izotermă de acasă pentru un pacient, acest mai bag în priză încă ceva că mai am eu un echipament pe care l-am adus să treacă timpul mai repede, lucrurile acestea care se fac pe buna înţelegere, i-am spus asistentului sau asistentei sau nu am mai verificat echipamentele, toate lucrurile acestea, cultura încălcării regulilor la nivel sanitar, cel puţin, trebuie descurajată prin aceste măsuri foarte dure’, a arătat vicepremierul. El crede că ‘nu ar fi nicio surpriză să constatăm că de fapt a fost o neglijenţă’ la Institutul ‘Matei Balş’ şi anunţă că Guvernul va impune ‘normative de siguranţă’, mai ales în saloanele unde se foloseşte terapie cu oxigen pentru pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19. ‘Nu ştiu încă lanţul de cauzalitate de la ‘Balş’, dar nu cred că ar fi nicio surpriză să constatăm că, de fapt a fost o neglijenţă sau o eroare umană sau un gură cască care a fumat sau cineva care a uitat să scoată reşoul din priză. O să vedem care sunt cauzele, nu speculez asupra lor, dar aceste accidente, marea majoritate a lor se întâmplă tocmai dintr-o detaşare pe care o avem faţă de reguli. Ne propunem pe zona aceasta pe risc maxim, unde e vulnerabilitate majoră, zona unde se foloseşte oxigen mai ales, în situaţia COVID de acum, să fie dotări standard şi instalaţiile electrice şi instalaţiile tehnice folosite în zonele respective, să fie cele necesare, să fie cele corecte. Nu vorbim doar de situaţia de la Bucureşti, în toată ţara, aproape în orice spital intrăm vedem improvizaţii, vedem prelungitoare trase prin salon, băgate în mai multe prize, unele în altele. Sunt foarte puţine saloane şi paturi care respectă normativele de siguranţă. la standard european şi la standard tehnic corect. Ori lucrul acesta şi ce s-a întâmplat azi la Bucureşti ne dovedeşte că buna credinţă şi declaraţiile de intenţie nu sunt suficiente. Trebuie să fie măsuri foarte ferme legate de respectarea normelor şi de respectarea tehnologiei utilizate’, a spus vicepremierul. El este convins că spitalele din România nu sunt dotate cu instalaţii corespunzătoare nu din cauza lipsei banilor, ci a directorilor care nu şi-au făcut bine treaba. ‘În puţine locuri este o problemă de buget disponibil, în multe locuri este o chestiune de managament sub-performant, de neglijenţă, de obişnuinţă că ‘lasă că merge şi aşa”, a afirmat Barna. Oficialul a remarcat rapiditatea echipelor de intervenţie la ‘Matei Balş’, care au reuşit să salveze peste o sută de pacienţi. ‘Din păcate, vedem că nu reuşim să evităm aceste riscuri care există în momentul de faţă în spitalele unde se foloseşte oxigen. Este o situaţie tragică. Transmit condoleanţe familiilor victimelor şi acestui, deocamdată, accident. O să vedem în zilele următoare care a fost lanţul de cauzalitate. O să vedem ce s-a întâmplat şi ce a generat această tragedie. E de remarcat intervenţia autorităţilor şi reacţia echipelor de intervenţie, care într-un timp foarte scurt au intervenit la faţa locului. (…) Ceilalţi pacienţi din spital au fost mutaţi, 102 pacienţi au fost mutaţi într-un termen foarte scurt. Din păcate, sunt cinci victime şi acest lucru nu mai poate fi reparat’, a mai spus Barna.