Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a transmis condoleanţe familiilor celor care au pierit în incendiul de la spitalul din Piatra Neamţ şi a solicitat arborarea drapelului american în bernă, în semn de doliu pentru victime. ‘Poporul american deplânge astăzi alături de poporul român. Salutăm curajul angajaţilor şi al personalului de intervenţie care a acordat primul ajutor la faţa locului, care, fără să se gândească la propria siguranţă, s-au repezit înapoi în flăcări, pentru a salva pacienţii şi celelalte persoane care se mai aflau în spital’, se arată într-un comunicat al Ambasadei Statelor Unite ale Americii. ‘Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi eroii care au salvat vieţi noaptea trecută, din incendiu. Medicul care s-a repezit în flăcări, riscându-şi viaţa pentru a-i salva pe alţii, este un model demn de urmat pentru noi toţi. Îi dorim tot binele şi însănătoşire grabnică!’, a transmis, duminică, ambasadorul. Conform sursei citate, ambasadorul Adrian Zuckerman i-a telefonat prim-ministrului Orban pentru a transmite condoleanţe şi pentru a oferi sprijin deplin din partea Guvernului Statelor Unite, inclusiv ajutor în ceea ce priveşte investigarea cauzei incendiului şi prevenirea unor tragedii similare, pe viitor. Ambasadorul Zuckerman l-a felicitat pe prim-ministru pentru ‘răspunsul prompt, profesionist pe deplin, al Guvernului României la această tragedie’, care este ‘cu atât mai remarcabil, având în vedere presiunea enormă asupra resurselor Guvernului, pe fondul pandemiei COVID-19’. Ambasadorul a stabilit cu premierul Orban să asiste cu un plan de revizuire şi modernizare sau reconstruire a tuturor spitalelor din România, pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai întâmple vreodată. În semn de doliu pentru victime, ambasadorul Zuckerman a solicitat arborarea drapelului american în bernă, mai arată sursa menţionată.