Mai multe percheziţii au avut loc, duminică seara, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ, potrivit unui comunicat de presă remis, luni, AGERPRES, de conducerea unităţii sanitare. Percheziţiile s-au terminat luni dimineaţa, în jurul orei 2,00, iar anchetatorii au ridicat mai multe documente necesare în efectuarea anchetei cu privire la incendiul care a avut loc sâmbătă seară la secţia ATI a spitalului. ‘În cursul zilei de duminică, 15 noiembrie, la unitatea medicală a avut loc o percheziţie, efectuată în baza unui manadat emis de un judecător, pentru ridicarea mai multor documente necesare stabilirii cauzelor care au determinat producerea incendiului din secţia ATI. Percheziţia s-a derulat între orele 18,30 şi 2,00 noaptea, la serviciu fiind prezenţi toţi responsabilii, care le-au pus la dispoziţie organelor de anchetă toate documentele solicitate. Reprezentanţii SJU Piatra Neamţ cooperează cu toate instituţiile abilitate şi oferă întregul suport pentru ca anchetatorii să stabilească în cel mai scurt timp şi cât mai exact modul în care s-a produs tragedia din secţia ATI, în urma căreia zece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte patru cadre medicale au fost rănite’, se precizează în comunicatul de presă menţionat. Parchetul General efectuează cercetări într-un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă după ce 10 pacienţi cu COVID-19, internaţi în secţia ATI, au murit într-un incendiu care a izbucnit, sâmbătă seara, în unul dintre saloane. Doi medici şi două asistente au fost răniţi în incendiu, unul dintre medici fiind transferat la un spital din Belgia. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)