AcasăStiri generaleIncendiu provocat intenţionat într-un apartament din Piatra-Neamţ; 20 de persoane din bloc...

Incendiu provocat intenţionat într-un apartament din Piatra-Neamţ; 20 de persoane din bloc s-au autoevacuat

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, într-un apartament situat într-un bloc din municipiul Piatra-Neamţ, focul fiind pus intenţionat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

Până la sosirea pompierilor, 20 de persoane s-au autoevacuat din bloc, a mai precizat sursa citată.

‘Incendiul s-a manifestat în balconul unui apartament situat la primul etaj. Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului în urma căruia au ars 2 anvelope de cauciuc şi tâmplăria din PVC. Acţiunea intenţionată a fost cauza probabilă de producere a incendiului’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Poliţiştii de investigaţii criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de distrugere prin incendiere.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks