Acasă55Incendiu spital Ploieşti/Cîţu: Ne confruntăm cu o suprasolicitare a sistemului medical; singura...

Incendiu spital Ploieşti/Cîţu: Ne confruntăm cu o suprasolicitare a sistemului medical; singura soluţie – să ne vaccinăm în continuare

Premierul interimar Florin Cîţu a transmis, joi, condoleanţe familiilor victimelor incendiului de la spitalul din Ploieşti, precizând că, din cauza valului 4 al pandemiei de COVID-19, România se confruntă cu o suprasolicitare a sistemului medical, iar ‘singura soluţie’ pentru reducerea presiunii de pe unităţile medicale este vaccinarea.

‘Din păcate, astăzi a avut loc un incendiu la Spitalul de Boli Infecţioase din Ploieşti, la o secţie suport COVID-19. Doi pacienţi au murit, iar o infirmieră a suferit arsuri. Transmit condoleanţe familiilor celor doi pacienţi. Infirmiera este transferată la Spitalul Floreasca, unde va fi tratată. A fost activat planul roşu, am fost în permanentă legatură cu secretarul de stat Raed Arafat şi cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, pentru a mă asigura că avem locuri pentru pacienţi, 15 dintre ei au fost transferaţi. Vom vedea care este cauza incendiului, o anchetă a început’, a afirmat Cîţu, conform unei postări de pe pagina de Facebook a Guvernului.

El a precizat că a solicitat ca toate spitalele să fie pregătite pentru valul 4 al pandemiei.

‘Astfel de tragedii nu trebuie să se mai repete! Am cerut de fiecare dată ca spitalele să fie pregătite pentru valul 4, să existe avizele necesare, instalaţiile de oxigen să fie controlate. Ne confruntăm cu o suprasolicitare a sistemului medical din cauza valului 4 şi toţi cei implicaţi trebuie să se asigure că sunt luate toate măsurile pentru siguranţa pacienţilor! Şi repet: singura soluţie prin care putem lua presiunea de pe spitale este să ne vaccinăm în continuare’, a adăugat premierul interimar.

Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti, care este unitate suport COVID, iar doi pacienţi au decedat, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks