Incendiul izbucnit luni după-amiază la o societate comercială de pe platforma industrială a municipiului Buzău, unde erau depozitate deşeuri de mase plastice, a fost provocat de o moară de rumeguş, potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Reprezentanţii instituţiei au precizat că pompierii au reuşit să lichideze incendiul în cursul după-amiezii de joi.
‘Joi, 23 iunie, începând cu ora 17:15, incendiul ce s-a manifestat la clădiri ce depozitau mase plastice din zona industrială a municipiului Buzău a fost lichidat. Acesta a fost anunţat luni, la ora 18:05. În urma cercetărilor la faţa locului a fost stabilit că, cel mai probabil, incendiul a pornit de la un utilaj folosit în procesul de producţie, ce se afla în interiorul uneia dintre clădiri (moară de rumeguş)’, menţionează ISU Buzău.
Flăcările au distrus cinci clădiri, dintre care trei au ars în totalitate, iar celelalte două au fost afectate parţial. Nu s-au înregistrat victime omeneşti.
Pentru stingerea incendiului au acţionat importante forţe de intervenţie din Buzău şi judeţele limitrofe.