AcasăStiri generaleIndustriile culturale şi creative, invitate să depună proiecte despre diversitatea culturală şi...

Industriile culturale şi creative, invitate să depună proiecte despre diversitatea culturală şi creşterea competitivităţii UE

Institutul European de Inovare şi Tehnologie (EIT) a lansat recent un apel în cadrul programului Orizont Europa dedicat constituirii comunităţilor pentru cunoaştere şi inovare (KICs) în domeniul industriilor culturale şi creative.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, apelul va finanţa parteneriate între diverşi actori (universităţi, instituţii de cercetare, instituţii culturale, camere de comerţ), menite să promoveze diversitatea culturală şi să asigure creşterea competitivităţii Uniunii Europene.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 24 martie 2022.

Până la lansarea apelului, potenţialii beneficiari pot analiza criteriile de evaluare, publicate în luna iulie a anului curent.

‘Ministerul Culturii susţine şi promovează necesitatea implicării părţilor interesate în vederea stimulării sinergiilor, a integrării şi a cooperării între învăţământul superior, cercetare şi inovare la standarde înalte, inclusiv prin stimularea antreprenoriatului, întărind astfel ecosistemele de inovare din întreaga Uniune într-un mod deschis şi transparent’, se arată în comunicat.

Mai multe detalii despre apeluri sunt disponibile pe pagina web Evaluation criteria for the EIT’s upcoming call for proposals published | EIT (europa.eu).

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks