Cinci transporturi agabaritice se desfăşoară marţi seară pe mai multe drumuri din ţară, astfel că circulaţia va fi îngreunată.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 20,00, se vor efectua 4 transporturi agabaritice pe următorul traseu: Negoieşti – DN 1A – DN 1 – DN 72 – DN 61 – A 1 – DN 7 – Bascov (Argeş).
Acestea sunt formate din câte un camion cu mase între 89,5 şi 94,8 tone.
Totodată, la ora 21,00, un alt vehicul cu depăşiri se va deplasa pe ruta: Tulcea – DN 22 – DN 22A – DN 2A – DN 2 – DN CB – A 1 – DN 7 – DN 7C – DN 73C – DN 7 – DN 7CC – DN 7 – DN 1 – DN 1S – DN 13 – Hălchiu (Braşov).
Acesta este format dintr-un camion cu masa de 48 tone.
Transporturile vor fi însoţite pe traseele precizate de echipaje de poliţie rutieră.