Traficul este restricţionat miercuri pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti pentru efectuarea de lucrări.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri, în intervalul orar 08,00 – 15,00, circulaţia este restricţionată pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, pe ambele sensuri, pe tronsonul kilometric 27 – 28, şi pe sensul către Piteşti, între kilometrii 70 şi 71, pentru montarea de panouri fonoabsorbante.
Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să ruleze cu prudenţă sporită, să crească distanţa de siguranţă între autovehicule şi să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii, semnalizând din timp această intenţie. ”Nu opriţi în mod nejustificat pe banda de urgenţă!”, mai arată sursa citată.
Tot miercuri, în intervalul orar 08,00 – 16,00, în funcţie de condiţiile meteorologice, se vor efectua lucrări de toaletare a vegetaţiei din apropierea carosabilului, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între kilometrii 203+600 metri – 204+300 metri, în extravilanul localităţii Brezoi, judeţul Vâlcea. Circulaţia rutieră se va opri în reprize de 20 de minute.