Traficul se va desfăşura cu dificultate miercuri seară pe mai multe drumuri din ţară, având în vedere efectuarea a patru transporturi agabaritice.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 20,00, patru transporturi agabaritice se vor deplasa pe traseul: DJ 140 – DN 1A – DN 1 – DN 72 – DN 7 – DN 61 – A1 – intersecţie A1/DN 7 (Piteşti).
Acestea sunt formate din câte un camion cu lungimea de 49 de metri şi mase între 109,5 şi 114,76 tone.
Transporturile vor fi însoţite pe traseul precizat de echipaje de poliţie rutieră, arată sursa citată.