„Nu mă oboseam să contrazic elucubrațiile presei de Sistem dacă nu sărea Dănileț din baie să îl „aresteze” pe Georgescu pe ceva infracțiune de lez-Constituție (moare lumea de râs la ce hal au călcat ei în picioare Constituția) pe motiv de rapt teritorial din Ucraina. Desigur, asta înainte sau după (nu era foarte clar) ce îl interzice el 100% din competiția electorală. Ce a spus Georgescu? Fix asta: „Va fi o întâlnire între Putin și Trump 100%, unde se vor tranșa lucrurile. Și, desigur, cu o masă largită, incluzând Ucraina și, MI-AȘ DORI EU, și România. Aici am putea juca un rol colosal, iar întâlnirea să aibă loc la București. Trebuie să vedem care este noua formulă lansată de Trump (…)”, scrie, pe Facebook, avocata Ingrid Mocanu.
„Se schimbă lumea. Se vor schimba frontiere. Mai mult de atât, DACĂ se schimbă frontiere, unde suntem noi? Avem Bucovina de Nord, interes. Avem Bugeacul, avem Maramureșul de Nord, corect? Din fosta Transcarpatia mai rămâne și pe la unguri, Lvovul care o să rămână la polonezi, și Malorusia”.
Întrebat de Cristoiu dacă el crede că negocierile post-război vor duce la revizuirea unor frontiere, Georgescu răspunde: „Sută la sută se vor schimba frontiere. Nu există, drumul e inevitabil. Războiul este pierdut. Este o schimbare rapidă și profundă, care va duce la o nouă eră. Acest proces va fi influențat de lideri internaționali precum Donald Trump și alți actori politici care știu ce vor. Toate astea ne arată că acești oameni, în primul rând, știu ce vor și ne mai arată că suntem într-un punct de cotitură.”
Unde zice CG, măi Dănilețe, că el și-ar dori încălcarea tratatelor sau că România ar trebui să militeze pentru modificarea frontierelor? Sau că îi atacăm noi pe ăia?
Așa crede el, omul simplu Georgescu, că în urma războului, pentru a se putea ajunge la pace (că doar nu om sta 1000 de ani cu război acolo) vor avea loc modificări de granițe. Nu e bine că se va întâmpla asta, dar ăsta crede el că va fi rezultatul. E o crimă să spui ce crezi tu când te întreabă cineva asta? Nu, evident că nu este, el este azi un simplu cetățean, ca mine și ca voi. Este cineva pe aici care crede că va fi altfel? Nu cred, sau or fi doi-trei ignoranți. Nu ne dorim asta, dar așa credem toți: Ucraina va fi obligată să cedeze teritorii (din păcate)… vom vedea cui și cât.
Apoi folosește termenul „DACĂ” și continuă cu ce crede că ar fi bine să facem noi, ca țară, dacă se va întâmpla asta. Că granițele actuale au fost stabilite prin tratate internaționale, e cert, că ele ar fi trebuit menținute așa cum sunt, e iarăși cert.
Dar DACĂ acele tratate vor trebui modificate, că nu va exista altă opțiune și Ucraina va trebui să semneze acele tratate cu noile granițe?
Dacă vom asista la o a doua Ialta, dacă marile puteri, USA și Rusia, vor lua în dezbatere și dosarele teritoriilor care aparțin țărilor vecine, anexate ilegal în trecut de către URSS și făcute cadou Ucrainei? Este acesta un scenariu demn de luat în calcul, dacă te uiți puțin în istorie? Cam este. Și orice cetățean are libertate de expresie, deci poate expune ce scenariu crede el că se va produce.
Poate cineva nega că în acest scenariu România, alături de țările vecine Ucrainei care au teritorii și populații înglobate de către Ucraina, ar trebui să participe la negocierile post-război? În condițiile în care vorbitorii de limbă română din Ucraina reprezintă a treia populație din Ucraina, după ucraineni și ruși, mai exact 400.000 de vorbitori de limbă română?
Dacă țările vecine Ucrainei – Polonia, Ungaria, Slovacia – vor pune în discuție problema granițelor actuale, cum au lansat deja pretenții cu privire la realipirea teritoriilor care istoric le-au aparținut, România ar trebui să stea ea deoparte? Și să lase acea populație vorbitoare de limbă română să ajungă pe teritoriu rusesc? Păi parcă nu îi iubeam pe ruși, acum vrem să le dăm cadou cetățeni de naționalitate română? De ce, mă? Că aveți voi defecte la căpuț?
Iată ce a spus Georgescu: „Războiul este pierdut, nu există altă variantă. Știu asta (americanii) și vor să iasă demni din această situație. De aceea, este o mișcare foarte inteligentă a lui Trump – să o ia înainte, să iasă basma curată și foarte elegant. Gândiți-vă cum au ieșit în cazurile Afganistan, Iran, Irak (…)
America nu va mai negocia prin Bruxelles. Este o șansă pentru noi să lăsăm politica bizantină și să negociem direct. Noi vom negocia direct cu cel mai important partener dintotdeauna: America. Totul se face prin America” (…)
Să nu uităm că Putin a susținut că regiunea din vestul Ucrainei va fi decisă „între Rusia și alte state vecine – Ungaria, Polonia și România”.
De ce să nu fim la masa negocierilor dacă Trump va conduce oricum aceste negocieri? Nu vă mai place atlantismul? Vă put SUA? Nu mai sunteți „cu Trump”?
Nu cumva voi sunteți trădători dacă vreți să vă lăsați conaționalii din teritoriile ce ar putea fi negociate la mâna unor agresori cum îi considerați pe ruși? De ce să îi lăsăm pe românii de acolo lipsiți de o parte care să stea la masă și să le negocieze interesele? Nu ar fi în interesul lor să fie cineva lângă negociatori? Poate nu se va ajunge la acest scenariu negru, dar DACĂ?
Vă deranjează că un simplu cetățean spune ce gândește? Că nu macină cuvinte seci de pe punctaje de partid?
Și de ce a sărit ca arsă Ucraina? Că și-a exprimat o opinie un simplu cetățean, fără nicio funcție publică, că i-ați furat-o voi? Că de ce a sărit Dănileț așa, nu întreb. Deja știu.
Nu vă e, mă, rușine de români? Nici de ăștia din țară, nici de ăia din Ucraina? Nu vă e, trădătorilor de neam și țară!”, scrie Ingrid Mocanu.
Articolul Ingrid Mocanu: „Unde zice Georgescu, măi Dănilețe, că el și-ar dori încălcarea tratatelor sau că România ar trebui să militeze pentru modificarea frontierelor? Sau că îi atacăm noi pe ăia? Nu cumva voi sunteți trădători dacă vreți să vă lăsați conaționalii din teritoriile ce ar putea fi negociate la mâna unor agresori cum îi considerați pe ruși? De ce să îi lăsăm pe românii de acolo lipsiți de o parte care să stea la masă și să le negocieze interesele? Nu ar fi în interesul lor să fie cineva lângă negociatori? Poate nu se va ajunge la acest scenariu negru, dar DACĂ? Vă deranjează că un simplu cetățean spune ce gândește? Că nu macină cuvinte seci de pe punctaje de partid? Și de ce a sărit ca arsă Ucraina? Că și-a exprimat o opinie un simplu cetățean, fără nicio funcție publică, că i-ați furat-o voi? Că de ce a sărit Dănileț așa, nu întreb. Deja știu. Nu vă e, mă, rușine de români? Nici de ăștia din țară, nici de ăia din Ucraina? Nu vă e, trădătorilor de neam și țară!” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro





