Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 27 iunie – 7 iulie, 55,1% din cazurile de COVID au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj, Timiş, Braşov şi Ilfov.
Conform raportului săptămânal de supraveghere, 37,1% din cazurile confirmate au fost înregistrate la nevaccinaţi.
Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 44,6% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.
Potrivit INSP, 57,9% din totalul deceselor au fost în Constanţa, Bihor, Brăila, Argeş şi Bacău.
De asemenea, 68,4% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.
De la începutul pandemiei de COVID-19 şi până în prezent, 86,4% din totalul deceselor au fost înregistrate la persoane peste 60 ani, iar 54,6% din decese au fost la bărbaţi. 93,6% din decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată, precizează INSP.