Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat din nou, pentru a treia oară de la începutul acestui an, definiţiile de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).
Criteriile clinice care se au în vedere într-un caz COVID sunt: tuse, febră, scurtarea respiraţiei, debut brusc al anosmiei (lipsa mirosului), ageuziei (pierderea gustului) sau disgeuziei (distorsionarea simţului gustativ). Simptome şi semne adiţionale mai puţin specifice pot include cefalee (dureri de cap), frisoane, mialgii (dureri musculare), astenie, vărsături şi/sau diaree.
Testul rapid antigenic ar trebui efectuat în maximum 5 zile după data debutului sau în maximum 7 zile după data expunerii. Dacă data expunerii nu este cunoscută, testul rapid antigenic ar trebui efectuat cât mai curând posibil, precizează INSP.
Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia, se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2.
Sunt considerate criterii epidemiologice cel puţin unul dintre următoarele: contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de 10 zile anterioară datei debutului; rezident sau personal al unei instituţii pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile în perioada de 10 zile anterioară datei debutului, instituţie în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată.
Cazurile COVID se clasifică astfel:
* caz posibil – orice persoană care întruneşte criteriile clinice
* caz probabil – orice persoană care întruneşte criteriile clinice şi care are legătură epidemiologică cu un caz confirmat sau orice persoană care întruneşte criteriile de diagnostic imagistic
* caz confirmat – orice persoană care întruneşte criteriile de laborator
Testarea pentru SARS-CoV-2 este obligatorie pentru toate cazurile posibile, arată INSP.
* caz probabil de infecţie cu VOC Omicron – persoana cu rezultat pozitiv la NAAT sau test rapid antigenic pentru SARS-CoV-2 şi una dintre următoarele: eşec la detecţia genei S sau rezultat pozitiv la screening de variantă pentru mutaţiile caracteristice VOC Omicron sau este contact al unui caz probabil sau confirmat cu VOC Omicron
* caz confirmat de infecţie cu VOC Omicron – persoana cu rezultat confirmat prin secvenţiere pentru VOC Omicron
Contactul direct este definit ca:
*** persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
*** persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);
*** persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);
*** persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 metri şi cu o durată de minimum 15 minute;
*** persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 metri;
*** persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.
‘Orice persoană care a purtat masca/ echipamentul de protecţie corespunzător şi a respectat distanţarea fizică nu este considerată contact direct’, reaminteşte INSP.
Clasificarea cazurilor de COVID-19 ca infecţii asociate asistenţei medicale trebuie să ţină cont de perioadele de incubaţie cunoscute la acest moment, respectiv numărul de zile până la debutul simptomelor, sau până la testul de laborator pozitiv (indiferent care este primul), după admiterea într-o unitate sanitară (în ziua 1), evaluarea sursei, prevalenţa COVID-19 în instituţie/secţie, contactul cu cazuri cunoscute din comunitate sau din unitatea medicală, precum şi orice alte date care indică în mod plauzibil sursa infecţiei.
În acest sens pot exista următoarele situaţii:
* caz COVID-19 internat, cu sursă în comunitate:
– simptomele prezente la internare sau cu debut în ziua 1 sau 2 după admitere;
– debutul simptomelor în zilele 3 – 7 şi o suspiciune puternică de transmitere în comunitate
* caz COVID-19 internat, cu sursă nedeterminată:
– debutul simptomelor în ziua 3 – 7 după admitere, cu informaţii insuficiente cu privire la sursa de virus pentru a-l aloca la o altă categorie
* caz COVID-19 internat, cu sursă probabilă în spital:
– debutul simptomelor începând cu a 8-a – a 10-a zi de la internare;
– debutul simptomelor în ziua 3 – 7 şi o suspiciune puternică de transmitere a virusului prin asistenţa medicală acordată
* caz COVID-19 internat în spital, cu sursă în spital
– debutul simptomelor în ziua mai mare sau egală cu 10 după internare.
Există şi situaţia în care apar simptome caracteristice COVID-19 care debutează într-un interval de 10 zile de la externarea dintr-o unitate sanitară (de exemplu, reinternare), situaţie în care sursa de virus poate fi comunitară sau nedeterminată. În această situaţie evaluarea finală trebuie să ţină cont de particularităţile cazului, arată INSP.
Decesul cauzat de COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, infarct miocardic acut, accident vascular cerebral acut, septicemie cu germen identificat prin hemocultură etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.
Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportat ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale pre-existente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19.
COVID-19 trebuie menţionat pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.
