Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SICAP licitaţie pentru achiziţionarea de autovehicule, în baza unui acord-cadru cu o valoare totală estimată de 307.650.000 lei.
Se intenţionează achiziţionarea următoarelor autovehicule:
– Motociclete, categoria de omologare L3e – în valoare de 7,5 milioane lei;
– Laboratoare criminalistice – VAN, categoria de omologare N1 – în valoare de 24 milioane lei;
– Laboratoare criminalistice – PICK-UP, categoria de omologare N1 – în valoare de 13,3 milioane lei;
– Autovehicule pentru transport câini, categoria de omologare N1 – în valoare de 8,8 milioane lei;
– Autovehicule pentru munca de circulaţie, categoria de omologare M1G – în valoare de 30,3 milioane lei;
– Autovehicule pentru ordine publică, categoria de omologare M1G – în valoare de 40 de milioane lei;
– Autoutilitare, categoria de omologare N1 – în valoare de 3,3 milioane lei;
– Autoutilitare 2, categoria de omologare N1 – în valoare de 7,6 milioane lei;
– Autovehicule pentru transport efective şi intervenţie, pentru dotarea structurilor de ordine publică, categoria de omologare N1 – în valoare de 79,5 milioane lei;
– Autovehicule pentru misiuni speciale, categoria de omologare M1 (caroserie AA) – în valoare de 12,8 milioane lei;
– Autovehicule pentru misiuni speciale, categoria de omologare M1 (caroserie AC) – în valoare de 1,6 milioane lei;
– Autovehicule pentru transport persoane şi/sau materiale 5 locuri 4×4, categoria de omologare N1 – în valoare de 30 de milioane lei;
– Autovehicule pentru transport şi intervenţie, categoria de omologare N1 – în valoare de 18,7 milioane lei;
– Microbuze de 16+1 locuri, categoria de omologare M2 – în valoare de 16,6 milioane lei;
– Autobuze de minim 44+1 locuri, categoria de omologare M3 – în valoare de 7,9 milioane lei;
– Autovehicule pirotehnice, categoria de omologare N2 – în valoare de 5,5 milioane lei.
În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară reprezintă 80%, iar perioada de garanţie 20%.
Durata contractului este de 24 de luni.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 7 iunie.