AcasăStiri generaleInspectoratul Şcolar Judeţean Timiş aşteaptă, de luni, revenirea tuturor elevilor în clase,...

Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş aşteaptă, de luni, revenirea tuturor elevilor în clase, în scenariul verde

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat, miercuri, că se aşteaptă ca, începând de luni, toţi elevii din Timişoara să revină în clase, întrucât indicele de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns, la 1,1 în municipiu, iar dacă trendul descrescător se menţine, cursurile pot reintra în normal.

‘Toate cele 122 de unităţi şcolare din Timişoara sunt acum în scenariul galben. Rata de infectare anunţată pentru astăzi este de 1,1 la mie şi sperăm să ajungem vineri la 1, astfel încât de luni să revină în clase toţi elevii. Acest lucru ar avea un impact extraordinar, ca demers educaţional’, a afirmat Marin Popescu, într-o conferinţă de presă.

În prezent, niciun elev nu este spitalizat, în contextul pandemiei, dar 273 sunt carantinaţi sau izolaţi (dintre care 166 în Timişoara). În schimb, nouă cadre didactice din judeţ sunt în spital cu COVID-19 (din care patru în Timişoara) şi două cadre nedidactice (din care unul din Timişoara). În concedii medicale sunt 35 de cadre didactice, două cadre nedidactice şi 12 angajaţi din rândul personalului auxiliar.

Niciunul dintre dascălii infectaţi nu s-au contaminat în şcoli, toţi aceştia susţinând activitate online.

‘Vaccinarea cadrelor didactice a rămas la acelaşi ritm (în jur de 50%). Este complicat să schimbi convingeri foarte repede. Nu avem altă soluţie de cât să promovăm vaccinarea pe toate căile posibile’, a încheiat Marin Popescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks