Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât marţi că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv.
Mai multe instanţe din ţară au solicitat Înaltei Curţi să stabilească dacă deciziile CCR privind prescripţia retroactivează pe principiul legii penale celei mai favorabile.
Instanţa supremă a hotărât marţi că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv:
* ‘Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului ‘mitior lex’ prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din Codul penal.
* Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii’.
Surse judiciare au explicat pentru AGERPRES că această decizie va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.
Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.
Unele instanţe au suspendat procesele în aşteptarea unei lămuriri de la Instanţa supremă, altele au trecut însă direct la aplicarea deciziei CCR şi au dispus încetarea unor procese de corupţie.
Curtea de Apel Bucureşti a fost prima instanţă care a sesizat ÎCCJ în legătură cu această chestiune, urmată apoi de alte instanţe.
În sesizarea trimisă la ÎCCJ, magistraţii de la CAB apreciau că există trei ipoteze de luat în calcul:
* De la data de 25.06.2018 până la data de 30.06.2022, data intrării în vigoare a OUG nr. 71/2022, în materie penală nu a funcţionat, din punct de vedere legal, întreruperea cursului termenelor de prescripţie a răspunderii penale. Soluţia are ca premisă natură substanţială a instituţiei prescripţiei răspunderii penale, având ca efect înlăturarea răspunderii penale, adică imposibilitatea (excluderea) aplicării pedepselor şi a luării măsurilor educative sau de siguranţă. Prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept penal substanţial, în totalitate. Ca urmare, normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de proceduri sunt norne de drept substanţial, deoarece afectează termenul şi, implicit,
prescripţia răspunderii penale.
* Normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept procesual supuse principiului ‘tempus regit actum’, iar actele procesuale întocmite de către organele judiciare înainte de data de 25.06.2018 rămân valabile ca acte întreruptive de prescripţie a răspunderii penale. Ulterior îndeplinirii actului de procedură încep şi curge un nou termen de prescripţie. Actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs.
* Distinct de ipotezele menţionate mai sus, Curtea de Apel Bucureşti aprecia că se mai poate decela încă o ipoteză. Deşi prescripţia este în totalitate o instituţie de drept substanţial (inclusiv întreruperea), art. 155 alin.1 Cod penal, incomplet temporar în perioada 25.06.2018 – 30.05.2022, ca urmare a deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, nu întruneşte condiţiile unei legi penale mai favorabile, în sensul art.5 Cod penal, deoarece nu a fost legiferat în sensul înlăturării prescripţiei special.
‘Cu alte cuvinte, în situaţia de faţă, avem de-a face cu o succesiune aparentă de legi penale. O succesiune reală de legi apare atunci când intervin două sau mai multe legi care reglementează în mod diferit norma de incriminare, sau o normă de drept substanţial. Norma de drept substanţial rămasă în vigoare după decizia nr.297/2018 a CCR nu reglementează în mod diferit instituţia prescripţiei răspunderii penale, ci a rămas incompletă, nefuncţională şi reprezintă un caz de inaplicabilitate a legii penale. În general, aplicarea principiului legii penale mai favorabile este rezultatul voinţei legiuitorului, ca urmare a schimbării la un moment dat a politicii penale a statului. Pentru a fi incident art. 5 Cod penal, trebuia să intervină o lege nouă care să suprime prescripţia, să mărească ori să micşoreze termenele de prescripţie, să modifice regimul prescripţiei sub aspectul începutului prescripţiei, cauzelor de suspendare sau de întrerupere’, spuneau judecătorii de la CAB.
În opinia magistraţilor de la CAB, decizia Curţii Constituţionale nu întruneşte condiţiile unei legi penale mai favorabile şi, astfel, nu poate să fie aplicată retroactiv.
‘În cazul de faţă, există o singură lege care a fost sancţionată în aspectele ei de drept substanţial, fiind lipsită de aplicabilitate pentru o perioadă determinată de timp. Decizia nr.297/2018 nu are efect de abrogare a art. 155 alin.1 Cod penal şi nici nu îl reconfigurează. Astfel, decizia menţionată nu a creat drept pozitiv, ca de exemplu în cazul art. 35 alin.1 Cod penal, iar pasivitatea legiuitorului nu poate transforma norma rămasă în vigoare în drept pozitiv. În concluzie, o lege, care nu conţine toate elementele pentru a funcţiona eficient, nu poate să se întoarcă în trecut sau să ultraactiveze tocmai în vederea aplicării ei. Dacă s-ar aprecia altfel, nu s-ar aplica norma incompletă, ci doar s-ar înlătura efectele juridice generate de alte legi într-adevăr aplicabile’, este concluzia CAB.
