Cristian Dumitru Bălan este singurul inculpat trimis în judecată de DNA în dosarul mitei de 22 milioane euro pentru prelungirea contractelor cu duty-free-urile de la Aeroportul Otopeni, alţi trei inculpaţi încheind cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
Cristian Dumitru Bălan a fost deferit justiţiei, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, în formă continuată.
Conform DNA, în luna ianuarie 2022 şi în perioada octombrie-noiembrie 2022, el ar fi pretins în două rânduri de la un om de afaceri (asociat în cadrul unei societăţi comerciale care exploatează spaţii comerciale în Aeroportul Otopeni) şi în alte două rânduri de la directorul general al unei alte societăţi comerciale mai multe sume de bani (10 milioane euro, 10 milioane euro, 1,2 milioane de euro şi 1,2 milioane euro).
În documentele trimise anterior în instanţă, DNA arăta că Bălan a cerut 10 milioane şi 1,2 milioane euro de la Saade Hardan, asociat şi director general al SC DNATA Catering SRL, şi alţi 10 milioane euro şi 1,2 milioane euro de la Cătălin Lăscuţ, patronul Millenium Pro Design SRL, pentru a obţine de la autorităţi prelungirea contractelor de exploatare a spaţiilor comerciale de la Aeroportul Otopeni.
Cristian Dumitru Bălan ar fi fost ajutat de George Alexandru Ivan, fost director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), la pretinderea uneia dintre sumele de 10.000.000 euro, respectiv ar fi acţionat împreună cu acesta la pretinderea uneia dintre sumele de 1.200.000 euro.
În schimbul banilor respectivi, Cristian Dumitru Bălan ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra ministrului Transporturilor şi directorului general al CNAB şi că îi va determina pe aceştia să prelungească pe diverse perioade de timp (un an, respectiv cinci ani) contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul Aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB şi cele două societăţi comerciale.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.
Anterior, trei inculpaţi din dosar au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA.
Este vorba de George Alexandru Ivan, omul de afaceri Cătălin Lăscuţ şi Radu Laurenţiu Tănăsescu, patronul, respectiv directorul firmei SC Millenium Pro Design SRL, implicată în afacerile de la Aeroportul Otopeni.
Astfel, George Alexandru Ivan, fost director general şi director comercial al CNAB, în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, a încheiat un acord cu DNA în care şi-a recunoscut vinovăţia pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
El a acceptat să fie primească o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani şi 9 luni, însă acest acord trebuie aprobat de Tribunalul Bucureşti.
DNA a anunţat că a dispus disjungerea dosarului şi continuarea cercetărilor faţă de Bogdan Şerban Liţoi, la data faptei director al Direcţiei Management Facilităţi Aeroportuare din cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.