Acasă55Interreg NEXT România - Republica Moldova: 40 milioane euro pentru investiţii transfrontaliere

Interreg NEXT România – Republica Moldova: 40 milioane euro pentru investiţii transfrontaliere

Comitetul de Monitorizare al Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova a aprobat Ghidul solicitantului pentru proiectele de investiţii transfrontaliere.

Apelul de proiecte, în valoare de 40 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, va fi lansat în zilele următoare, cei interesaţi având la dispoziţie patru luni pentru a depune cererile de finanţare, a anunţat, miercuri, MDLPA, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Reprezentanţii celor două state s-au reunit marţi, în cadrul celei de-a doua şedinţe a Comitetului de monitorizare a programului, pentru a aproba criteriile de acordare a finanţării pentru proiectele cu o componentă de investiţii (proiecte standard), precum şi modul în care se vor derula selecţia, evaluarea şi contractarea.

Cei interesaţi să acceseze fondurile disponibile prin acest program de cooperare vor putea depune proiecte care vizează reabilitarea, modernizarea şi dotarea infrastructurii de educaţie, sănătate şi turism din judeţele de graniţă din România – Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi şi de pe întregul teritoriu al Republicii Moldova.

De asemenea, vor putea primi finanţare europeană proiectele care au drept obiectiv combaterea schimbărilor climatice şi protecţia biodiversităţii din zonele acoperite de program, a precizat MDLPA.

Autoritatea de management a prezentat reprezentanţilor celor două ţări cerinţele pentru finanţarea proiectelor cu valoare mică, pentru care Ghidul solicitantului se află în consultate publică până pe data de 31 august la adresa https://www.ro-md.net/ro/noutati-2021-2027/consultare-publica-ghidul-solicitantului-pentru-proiecte-cu-valoare-mica.

Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova are un buget de 77,3 milioane de euro, fonduri nerambursabile, la care se va adăuga contribuţia naţională.

Domeniile vizate de acest program sunt Sănătatea, Educaţia, Turismul şi Cultura, adaptarea la schimbările climatice, biodiversitatea, buna guvernanţă şi managementul frontierei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks