Meseria de actor este ca o electrocardiogramă – când eşti sus, când eşti jos, este de părere actriţa Olimpia Melinte, care recunoaşte că se descoperă de la un proiect la altul.
Prezentă în aceste zile la Buzău International Arts Festival în calitate de membru al juriului în competiţia de lungmetraj, aceasta a povestit, într-un interviu acordat AGERPRES, despre cariera sa, visurile sale, despre dorinţe şi împliniri.
Actriţa ne-a vorbit şi despre marea sa pasiune – aceea de a scrie, ea lansând o carte pentru copii – ‘Serion Pantalon în Ţara Amintirilor”. ”Eu scriu de când mă ştiu, practic primii mei bani i-am câştigat scriind scrisori de dragoste pentru băieţii din liceu care nu ştiau să scrie scrisori de dragoste şi eu le scriam scrisorile şi primeam câţiva lei (…). După aceea am început să particip la diferite concursuri, (…) aşa că eu cu scrisul am o relaţie de lungă durată şi e o pasiune a mea”, a afirmat actriţa.
Ea a mărturisit, de asemenea, că şi-a dorit din copilărie să facă teatru şi, chiar dacă acum castingurile sunt puţine, nu renunţă la visul său. ”Castingurile pentru teatru sunt foarte puţine. (…) N-am renunţat niciodată la visul ăsta al meu. Tot timpul mi-am dorit să fac teatru, nu s-a întâmplat cumva pentru că ba apărea un film, ba trebuia să plec, adică tot timpul aşa s-au aşezat lucrurile, aşa a fost să fie”, ne spune actriţa.
AGERPRES: Suntem la Buzău International Arts Festial – BIAF, unde te afli într-o ipostază diferită faţă de cea cu care eşti obişnuită, şi anume cea de jurat în competiţia de film de lungmetraj. Care e sentimentul, pentru că de obicei în festivaluri participi în calitate de concurent sau de invitat?
Olimpia Melinte: Sentimentul e unul foarte mixt, pentru că o dată e bucuria de a întâlni alţi cineaşti, de a întâlni alţi actori, de a comunica, de a afla lucruri noi din industrie, dar în acelaşi timp e tot timpul speranţa aceea că poate filmul tău, sau poate tu, sau poate cineva din distribuţia filmului tău va pleca cu ceva acasă, pentru că orice premiu dintr-un festival este important, şi atunci când merg eu, ca actriţă, tot timpul există această căutare, această efervescenţă a momentului în care aştepţi să vezi ce se întâmplă la final. De data aceasta, aflându-mă în ipostaza de juriu, este nu doar mai greu, e copleşitor pentru că ai această datorie de a fi imparţial, dar nu prea poţi să fii, pentru că gusturile nu se discută, cum se spune, fiecare după cum simte, pentru că cinema-ul este o artă vizuală pe care o simţi sau nu. Este mult mai complicat să fii în juriu şi responsabilitatea mult mai mare decât atunci când eşti invitat doar ca cineast sau eşti doar participant.
AGERPRES: Ai venit la Buzău şi în calitate de scriitor/părinte, pentru că ai lansat o carte pentru copii – ‘Serion Pantalon în Ţara Amintirilor’. Când a mai avut timp actriţa şi mama Olimpia Melinte să facă şi acest demers?
Olimpia Melinte: Acest pas s-a întâmplat foarte natural. Eu scriu de când mă ştiu, practic primii mei bani i-am câştigat scriind scrisori de dragoste pentru băieţii din liceu care nu ştiau să scrie scrisori de dragoste, şi eu le scriam scrisorile şi primeam câţiva lei cu care-mi cumpăram una-alta de prin buticul şcolii. După aceea am început să particip la diferite concursuri unde de cele mai multe ori câştigam concursuri de creaţie literară, aşa că eu cu scrisul am o relaţie foarte-foarte de lungă durată şi e o pasiune a mea.
‘Serion Pantalon în Ţara Amintirilor’ a apărut în plină pandemie. De ce? Pentru că 2020 a fost un an foarte dificil, un an în care s-au oprit teatrele, s-au oprit filmările, s-a oprit tot, eram acasă cu fiul meu – aveam un copil pe atunci – şi încercam cumva să-l ajut să treacă peste perioada asta, să-l pregătesc pentru faptul că în toamnă începea şcoala, începea grupa zero, era emoţionat în legătură cu asta şi rupsese cumva legătura cu colegii pe care-i vedea doar în online, şi am zis că ar fi o idee bună să scriem împreună o poveste şi să-l readucem la viaţă pe Serion Pantalon care este prietenul lui imaginar, alături de care a copilărit la grădiniţă, chiar aşa îl cheamă, nu e un nume inventat de mine, este chiar prietenul lui imaginar, pe care l-am readus în realitatea lui şi în realitatea mea de altfel, şi am scris această poveste care este, de fapt, o poveste şi pentru copii, şi pentru părinţi, pentru a-i ajuta pe copii să se adapteze mai uşor la ce înseamnă şcoală sau grădiniţă, şi pentru a-i ajuta să treacă, cumva, peste pierderile celor dragi, pentru că se întâmplă să pierzi bunici, se întâmplă să pierzi alte persoane apropiate din familie şi nu ştii cum să te raportezi la aceste pierderi. Eu am trecut prin asta şi, la fel, nu ştiam cum să-i explic copilului meu că bunicul nu mai este. Şi atunci toată povestea asta a fost creată în jurul acestor două probleme şi despre asta este, şi are această datorie de a-i ajuta pe copii să înţeleagă ce înseamnă dispariţia şi noile începuturi. Aşa s-a întâmplat cu Serion Pantalon, pandemia m-a ajutat cumva.
AGERPRES: Privind retrospectiv experienţele internaţionale, ce moment consideri că a fost cel mai important pentru cariera ta?
Olimpia Melinte: Cel mai important cred că a fost filmul pe care l-am făcut în Italia, ‘Sette opere di misericordia’, filmul unde am avut rolul principal alături de Roberto Herlitzka şi filmul care m-a dus în primele mele festivaluri internaţionale. Ce a urmat a fost datorită acestui film pentru că regizorii m-au văzut acolo, au vrut să mă cunoască, aveam deja o carte de vizită, era clar că pot să fac asta şi, da, acela a fost momentul cel mai important pentru mine şi care m-a marcat din multe puncte de vedere. A fost şi un rol foarte greu, la o vârstă foarte fragedă, când nu eram psihologic pregătită pentru genul ăsta de rol, aşa că m-a marcat foarte tare şi au fost nişte ani în care m-am vindecat de luminiţa şi întâlnirea cu Torino şi cu Italia.
AGERPRES: Dar cel mai de suflet?
Olimpia Melinte: Cel mai de suflet… cred că a fost ‘Canibal’, filmul pe care l-am făcut în Spania. Este cel mai de suflet pentru că acolo, pe lângă faptul că am jucat două personaje foarte diferite, gemene, relaţia mea cu echipa, cu regizorul, cu Antonio de la Torre, actorul din rolul principal cu care jucam, a fost una cu totul şi cu totul specială şi am reuşit să creăm o poveste şi un mediu în care ne simţeam ca într-o familie.
AGERPRES: Ţi-ai făcut debutul în 2009 cu un regizor reprezentativ în România, Mircea Daneliuc. Au fost colaborări cu regizori tineri sau consacraţi, dar şi colaborări internaţionale. Cum a fost acest parcurs?
Olimpia Melinte: A fost splendid cu Mircea Daneliuc şi a fost şcoala mea de actorie de film şi lui îi datorez foarte mult din ceea ce sunt astăzi. Tot parcursul a fost cu suişuri şi coborâşuri. Tot timpul pare aşa frumos şi glamorous, cum spun americanii, dar de fapt e foarte multă aşteptare, e foarte mult stat lângă telefon, sunt foarte multe castinguri trimise în neant la care nu-ţi răspunde nimeni şi pe care nu le iei (…). E o muncă continuă cu tine şi cu corpul tău, cu sufletul tău, cu mintea ta, dar ce-mi place mie foarte mult şi cred că e unul dintre motivele pentru care fac meseria asta, pe lângă faptul că există personajele şi ele ajung în sufletele şi în minţile oamenilor şi poţi influenţa prin ele, e faptul că şi eu mă pot descoperi de la proiect la proiect, şi pauzele şi momentele de respiro mă ajută pe mine să îmi dau seama cine sunt şi de ce am nevoie mai departe pentru a putea evolua. Aşa că e ca o electrocardiogramă meseria asta şi viaţa unui actor exact aşa este, când eşti sus, când eşti jos.
AGERPRES: Cum îşi construieşti rolurile?
Olimpia Melinte: Am jucat de toate, şi criminali, şi prostituate, şi mame, şi abuzate, şi de toate, şi iubite, şi amante. De fapt, nu este vorba de o construcţie pentru că tu eşti toate personajele astea, tu poţi fi orice, trebuie doar să descoperi latura aceea din tine care poate fi într-un moment criminal, latura aia din tine care poate într-un moment să iubească pe cineva sau să trădeze pe cineva, adică lucrez foarte mult cu emoţiile mele, normal, în acelaşi timp mă documentez enorm pentru fiecare personaj furând informaţii din online, din youtube, uitându-mă la oameni care ar putea să semene cu personajul, fie că sunt personalităţi, celebrităţi care dau interviuri şi vreau să-i văd cum se comportă în interviuri, cum se comportă în diferite ipostaze, fie că sunt pur şi simplu oameni pe care-i găsesc pe youtube şi pe care-i urmăresc în diferite situaţii – un criminal căruia i se ia un interviu într-o anumită situaţie, o prostituată la fel, adică mă interesează foarte mult partea asta şi tot timpul am discuţii cu psihologi despre personajele mele.
Mă interesează foarte mult să le cunosc pentru că scenariul se întinde, să zicem, pe câteva luni, câteva săptămâni, poate câţiva ani, dar mă interesează foarte mult să le cunosc psihicul, să cunosc motivaţia pentru care fac anumite gesturi, sau pur şi simplu citind cărţi de psihologie sau mergând pe zona caracterelor umane. Mă documentez foarte mult pe partea asta. În rest pot să spun că primele repetiţii sunt foarte dificile tot timpul, pentru că tot timpul mi se pare că nu înţeleg nimic şi că nu o să reuşesc să fac nimic şi oricum nu are nicio legătură cu nimic din ce am făcut eu sau din ceea ce ştiu eu, după care sunt regizorii, sunt colegii. E foarte importantă echipa alături de care lucrez, e foarte important omul cu care împart textul, actorul, colegul de platou, sunt foarte importanţi. Trebuie să simt că dacă pic am o plasă de siguranţă, şi, dacă simt asta de la casting, merg fără probleme înainte.
AGERPRES: Care sunt întâlnirile care ţi-au marcat cariera?
Olimpia Melinte: Aşa cum spuneam, cea din Italia, cu fraţii de Serio, clar, este una dintre ele. Poate cea mai importantă este cea cu Mircea Daneliuc, prima mea întâlnire pe platourile unui film, cea cu Manuel Martin Cuenca, şi cea cu Jesus del Cerro pentru serialul ‘Vlad’, la fel a fost pentru mine o întâlnire foarte importantă, un rol pe care l-am jucat timp de patru ani de zile printre nişte oameni fantastici care, pe lângă faptul că făceam televiziune şi totul era pe repede înainte, tot ce încercam să facem acolo era să fim adevăraţi şi să creăm realmente nişte relaţii unice şi speciale şi cred că de asta am fost atât de iubiţi de public.
AGERPRES: După un palmares ca al tău, mai mergi la castinguri?
Olimpia Melinte: Aş merge cu mare drag dacă m-ar chema lumea. În ultima perioadă a fost o linişte destul de mare şi nu-mi place asta, dar merg la castinguri, îmi plac castingurile, îmi plac întâlnirile de la casting. Merg, niciodată n-am refuzat, doar dacă aveam altceva de făcut şi nu puteam să merg, dar orice întâlnire mi se pare importantă, cu orice fel de regizor, fie că are 20 de ani, fie că are 80 de ani. Mi se par esenţiale pentru că niciodată nu ştii ce îţi poate transmite celălalt şi poţi să furi de la el, inconştient.
AGERPRES: Ai spus de multe ori că în copilărie ţi-a plăcut foarte mult teatrul.
Olimpia Melinte: Da, şi îmi place în continuare.
AGERPRES: Te-a căutat cineva şi pentru castinguri pentru teatru?
Olimpia Melinte: Castingurile pentru teatru sunt foarte puţine. Am fost, nu le-am luat, le-au luat alte actriţe, asta este. Chiar acum repet pentru un spectacol care va ieşi la Teatrul Elisabeta, regizat de Tania Popa, aşa că n-am renunţat niciodată la visul ăsta al meu. Tot timpul mi-am dorit să fac teatru, nu s-a întâmplat cumva pentru că ba apărea un film, ba trebuia să plec, adică tot timpul aşa s-au aşezat lucrurile, aşa a fost să fie.
AGERPRES: Dacă ţi s-ar propune două proiecte, unul de teatru şi celălalt de film, pe care l-ai alege?
Olimpia Melinte: Depinde. Depinde de text. Dacă ar fi un Cehov, aş alege cu siguranţă teatrul. Acum depinde şi, de exemplu, dacă ar veni Radu Mihăileanu cu un scenariu, l-aş alege pe ăla. E foarte, foarte greu, depinde foarte mult de regizor şi de scenariu.
AGERPRES: Ce i-ai spune unui tânăr care şi-ar dori acum să intre în această lume a cinematografiei, a teatrului?
Olimpia Melinte: I-aş spune că e o meserie de cursă lungă şi dacă-i place cu adevărat să nu renunţe, că se va întâmpla, dar să nu o facă pentru glorie sau celebritate, să o facă din dragoste pentru oameni.
AGERPRES: Ce mai urmează pentru tine? Filme, seriale?
Olimpia Melinte: Am făcut un lungmetraj, o comedie, împreună cu Igor Cobileanski, care urmează să iasă, probabil, la anul, în primăvară, dar seriale încă nu. Suntem în tatonări momentan pe partea de serial.
AGERPRES: Ce rol ţi-ai dori cel mai mult?
Olimpia Melinte: Aşa cum spuneam şi mai devreme, mi-aş dori să vină spre mine un Cehov, o Margaretă din ”Maestrul şi Margareta”. Eu trag spre ruşi. Deşi ar trebui să fugim de ei, iată că pe mine încă mă atrage literatura lor foarte tare şi asta e zona în care mi-ar plăcea să merg.
