Alpinistul Adrian Ahriţculesei a devenit primul bărbat din România care a cucerit cei mai înalţi şapte vulcani din lume, ultimul fiind Mount Sidley (4.285 m), în Antarctica. A reuşit această performanţă pe 17 ianuarie, după o ascensiune de opt ore, pe un frig extrem, când mercurul din termometru a scăzut la minus 35 de grade Celsius. Expediţia a fost una deosebită, nu lipsită de pericole şi condiţionată de vremea capricioasă de la Antipozi.
Tânărul din Petroşani descrie, într-un interviu acordat AGERPRES, principalele momente ale expediţiei din Antarctica, ce a simţit când a ajuns pe vârf, dar şi alte întâmplări care au constituit, în cele din urmă, sarea şi piperul acestui eveniment.
La 38 de ani, Adrian Ahriţculesei a plecat, pe 4 ianuarie, spre Antarctica, unde şi-a propus să cucerească Muntele Sidley (4.285 m) şi să încheie astfel ‘Circuitul celor 7 vulcani’. El a ajuns pe 6 ianuarie în oraşul Punta Arenas, din Chile, unde s-a întâlnit cu organizatorii expediţiei din Antarctica. Trebuiau să ajungă cu un avion în baza Union Glacier, din Antarctica, de unde, cu un alt avion uşor, până la baza muntelui.
‘Noi am plecat din Chile către Antarctica în data de 9 ianuarie. După un zbor de 4 ore am ajuns în baza Union Glacier. Planul era ca în data de 10 ianuarie să plecăm spre Mount Sidley, dar vremea în Antarctica este imprevizibilă. Problema era că vremea nu a fost bună în zona Muntelui Sidley. Puteam decola din baza Union Glacier, dar nu puteam ateriza în zona Muntelui Sidley. Am aşteptat până în ziua de 14 ianuarie, când, pe la ora 16,00, am primit vestea că plecăm spre Mount Sidley. Zborul a durat 4 ore, iar zona se numeşte Sidley Base Camp, la aproximativ 2.200 metri altitudine. Aici am dormit din 14 spre 15 ianuarie, când am pornit spre High Camp, situată la 3.200 metri altitudine.
Nu este abrupt până în tabăra de la 3.200 metri, ne-am fixat corturile şi ne-am pus la somn. Când ne-am trezit dimineaţă, ghizii au venit la noi. Îşi făcuseră o idee despre noi, fiecare cum merge. Oamenii trebuie să fie cât de cât compatibili, pentru că se merge legat în coardă şi, când cineva se opreşte, toţi trebuie să facă la fel”, povesteşte Adrian Ahriţculesei.
AGERPRES: Câte persoane au participat la această ascensiune?
Adrian Ahriţculesei: În expediţia din Antarctica am fost opt persoane. Am fost eu – român, doi australieni, un indian, un bărbat din Guatemala, unul din Estonia, o canadiancă şi un francez. Cei doi ghizi ne-au împărţit în două grupe de câte patru persoane pentru ca toată lumea să aibă şanse să cucerească vârful. Eu am fost în prima grupă şi, în data de 17 ianuarie, cum ne-am trezit, am plecat şi am ajuns pe vârf. Ceilalţi patru membri ai expediţiei au urcat în următoarea zi, pe 18 ianuarie. Noi a trebuit să-i aşteptăm în tabăra înaltă.
AGERPRES: Ce aţi simţit atunci când aţi ajuns în vârf?
Adrian Ahriţculesei: Este un sentiment de împlinire, care e greu de explicat în cuvinte. Fizic, nu mă simţeam obosit. Eram foarte fericit că mi-am îndeplinit visul. Era foarte frig, minus 35 de grade Celsius. Imaginaţi-vă, cum scoteai mâna din mănuşă, îţi îngheţa instantaneu. Dar orice vis se poate îndeplini.
AGERPRES: Cât a durat ascensiunea?
Adrian Ahriţculesei: Ascensiunea din tabăra înaltă până pe vârf a durat aproximativ 8 ore. Ţin minte că am ajuns la ora 16,00, în data de 17 ianuarie.
AGERPRES: Ce s-a întâmplat după ce în tabăra înaltă au ajuns şi alpiniştii din cea de-a doua echipă?
Adrian Ahriţculesei: Ne-am odihnit, iar în 19 ianuarie am strâns corturile şi am plecat către avion, la tabăra de bază Sidley. Am ajuns la avion, dar pilotul a primit vestea că nu putem decola pentru că acum vremea nu era bună în tabăra Union Glacier. Cu toţii am fost trişti, pentru că aşteptam să plecăm de acolo. E foarte frig acolo, în zona Muntelui Sidley: temperaturi de minus 25, minus 30 de grade Celsius, iar pe vârf au fost minus 35 de grade Celsius. Pe când în partea cealaltă, în baza de la Union Glacier, e un pic mai ‘călduţ’, ca să spun aşa: cea mai scăzută temperatură a fost minus 15 grade Celsius şi se simte diferenţa asta.
AGERPRES: Aţi rămas la avion?
Adrian Ahriţculesei: Am dormit în 19 ianuarie lângă avion, iar în data de 20 ianuarie am primit de la pilot vestea bună că putem decola spre Union Glacier. Într-o oră am strâns toate lucrurile, ne-am urcat în avion, au pornit motorul. Dar…N-am crezut vreodată că o să rămân împotmolit în zăpadă cu un avion. Nu mai putea pleca de pe loc. Cum a stat şase zile acolo, de la greutate schiurile s-au afundat în zăpadă. Ne-au dat pe toţi jos din avion, iar cei trei membri ai echipajului – pilotul şi alte două persoane – au dat zăpada la o parte, timp de vreo 30-40 de minute. Pe noi nu ne-au lăsat să-i ajutăm. În final, lucrurile s-au rezolvat şi în 20 ianuarie am ajuns în baza Union Glacier. M-am bucurat pentru că în 20 ianuarie era programată plecarea din Union Glacier către Punta Arenas, în Chile. Dacă mai întârziam câteva ore pierdeam avionul către Chile şi atunci trebuia să mai stăm încă 5 zile în Antarctica, deoarece următorul avion venea abia în 25 ianuarie. Pierdeam şi biletele de avion la întoarcere, se decala totul.
AGERPRES: Aţi primit o medalie de la Asociaţia Seven Summit Club?
Adrian Ahriţculesei: Da, cei de la Seven Summit Club ştiau că Mount Sidley este ultimul vulcan pentru mine şi mi-au pregătit o medalie şi o diplomă. Am fost foarte fericit, îmi place medalia aceea. Am fost la biroul lor din Punta Arenas şi mi-au înmânat-o acolo. Normal, ar fi trebuit să ne-o ofere la Union Glacier, să ne felicite pe toţi, dar s-a decalat totul din cauza vremii.
AGERPRES: Când a fost cel mai greu în această expediţie?
Adrian Ahriţculesei: Cele şase nopţi pe care le-am dormit acolo au fost cele mai grele, pentru că am simţit frigul din Antarctica. L-am simţit şi în cort, unde aveam numai gheaţă din cauza condensului. Chiar am simţit frigul acela din plin. Am avut noroc că mi-am cumpărat nişte ‘warmer’, se numesc. Sunt nişte încălzitoare pe care le bagi în mănuşi, să-ţi mai încălzească mâinile. E un fel de praf pe care îl amesteci şi după 20 de minute îl pui în mănuşi şi dă căldură. Este o reacţie chimică. Fără ele, nu ştiu ce făceam.
AGERPRES: Aţi purtat un echipament produs în România. Cum s-a comportat?
Adrian Ahriţculesei: Sunt foarte mulţumit de acest echipament. Este confecţionat cu puf şi s-a comportat foarte bine. Totul a fost ok.
AGERPRES: Care ar fi următorul proiect?
Adrian Ahriţculesei: Deocamdată, vreau să mă bucur de ceea ce am realizat. Sincer, aş vrea să încerc să termin acum Circuitul Seven Summit, adică cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent. Am deja trei vârfuri cucerite: Elbrus (5.642 m), în Europa, Kilimanjaro (5.895 m), în Africa, şi Aconcagua (6.961 m), în America de Sud. Ar mai fi Denali (McKinley – 6.194 m), în America de Nord, Carstensz Pyramid (4.848 m), în Oceania, Everest (8.848 m), în Asia, şi Vinson (4.892 m), în Antarctica. Mă gândesc serios la asta, dar trebuie să vorbesc cu echipa mea şi să vedem dacă putem pune în aplicare acest plan.
