Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES, la încheierea mandatului său, că economia României are perspective strălucitoare, dar dezvoltarea acesteia este încetinită de infrastructura limitată. El a afirmat că în ultimul an au fost realizate lucruri importate în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţilor de apărare ale României, iar cooperarea din punct vedere militar cu SUA ‘nu a fost nicicând mai bună’. Potrivit acestuia, guvernul român a făcut ‘paşi importanţi’ în dezvoltarea infrastructurii şi se fac progrese semnificative în lupta împotriva crimei organizate, a traficului de persoane. Adrian Zuckerman a adăugat că SUA susţin dezvoltarea proiectelor Via Carpatia şi Rail2Sea, menţionând că şi-ar fi dorit să existe progrese semnificative în această privinţă, dar că din cauza pandemiei şi a celor două seturi de alegeri, mai multe iniţiative nu au progresat atât de rapid pe cât ar fi fost posibil în alte condiţii. El a mai precizat că este hotărât să susţină România şi toate proiectele începute în ultimul an, menţionând că nu există motive pentru care această ţară să nu devină ‘un lider în Europa’. AGERPRES: Preşedintele Klaus Iohannis v-a decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce. Ce reprezintă această distincţie pentru dumneavoastră? Adrian Zuckerman: A fost o mare onoare pentru mine să primesc medalia de la preşedintele Iohannis. Cred că preşedintele Iohannis a fost foarte amabil şi foarte generos. A fost o distincţie pe care am primit-o cu smerenie şi îmi doresc să fi făcut mai mult. Vreau să le mulţumesc românilor pentru ceea ce au făcut, deoarece au avut curajul să meargă înainte şi să realizeze lucruri importante în acest an. Am primit această distincţie plin de smerenie şi le sunt recunoscător preşedintelui Iohannis şi poporului român. AGERPRES: Spuneţi că vă doriţi să fi făcut mai mult. Sunt aspecte pe care le regretaţi? Sunt obiective pe care nu le-aţi atins? Adrian Zuckerman: Nu am regrete. Dar îmi doresc întotdeauna să fi putut face mai mult. Oamenii care mă cunosc ştiu că încerc mereu să fac tot ceea ce îmi stă în putere. Cred că am fi putut atinge mai multe în ce priveşte dezvoltarea economică. Cred că tot ce am făcut am fi putut realiza mai repede, ceea ce ar fi însemnat să facem mai mult. Am realizat lucruri importate în ceea ce priveşte cooperarea militară, dezvoltarea capacităţilor de apărare ale României. Am sperat că unele aspecte se vor realiza mai rapid, dar lucrurile se desfăşoară într-un ritm foarte bun. Cooperarea nu a fost nicicând mai bună. Armata română nu a fost niciodată mai apropiată de armata SUA şi de NATO şi UE. Este o forţă de apărare foarte credibilă, care să apere integritatea graniţelor româneşti şi a celor europene. Din punct de vedere economic, pot fi realizate multe lucruri. România este bogată în păduri, agricultură, petrol şi gaz, tehnologie, industrie manufacturieră. Toate aceste sectoare pot fi îmbunătăţite. Proiectele de infrastructură pot fi dezvoltate în continuare. Paşi importanţi au fost făcuţi de către Guvernul Orban în anul 2020, pentru a continua dezvoltarea infrastructurii. Susţinem dezvoltarea proiectului Via Carpathia, de la Constanţa la Gdansk, şi a proiectului Rail2Sea. Îmi doresc să fi avut un progres mai semnificativ în această privinţă, însă, din păcate, din cauza pandemiei şi a celor două seturi de alegeri, anul trecut multe proiecte nu au progresat atât de rapid. Dar nu am regrete, pentru că mergem înainte şi multe aspecte pozitive au fost realizate. Totodată, în domeniul judiciar, au fost prezentate multe iniţiative legislative. Se fac progrese importante în lupta împotriva crimei organizate, în lupta împotriva traficului de persoane, în modificarea unei părţi din legislaţia anterioară care proteja diverşi infractori. Toate legile penale trebuie consolidate. Aşa că multe lucruri importante au fost realizate. Am reuşit să obţinem un acord istoric între Biserica Ortodoxă, Primăria Municipiului Bucureşti şi Guvernul României, pentru a asigura adăposturi în Capitală, victimelor traficului de persoane – un lucru care nu a mai fost făcut înainte. Săptămâna trecută am fost în Timişoara şi m-am întâlnit cu Mitropolitul Ioan, pentru a încerca să creăm acelaşi tip de adăposturi pentru victimele traficului şi cred că vom reuşi. Cred că multe lucruri bune s-au întâmplat şi sunt convins că vor continua în acest an, în anul care urmează. Sunt foarte încrezător în România. AGERPRES: V-aţi născut în România şi aţi trăit aici până la vârsta de nouă ani. Veţi reveni, acum că mandatul dumneavoastră se încheie? Adrian Zuckerman: Nu am planuri concrete deocamdată, dar m-am angajat să fac tot ce pot pentru a ajuta în continuare România să facă progrese. Anul trecut a fost pentru mine, personal, unul important. Am avut parte de o primire excelentă din partea poporului român, a guvernului român şi voi continua să fac tot ce îmi stă în putere pentru a ajuta România să se dezvolte şi să devină liderul european care poate să fie. Este o ţară bogată în resurse naturale, cu numeroşi oameni buni, educaţi, intelectuali. Nu există motive pentru care România şi economia românească să nu fie un lider în Europa şi sunt pe deplin hotărât să continui să ajut în orice fel pot. AGERPRES: La audierile pentru postul de ambasador vorbeaţi despre faptul că vreţi să faceţi eforturi pentru a susţine statul de drept în România. Acum că mandatul dumneavoastră se încheie, credeţi că s-au produs schimbări semnificative în România? Adrian Zuckerman: Aşa cred. Deşi Guvernul Orban nu a avut majoritatea în Parlament, în 2020, cred că s-au făcut eforturi extraordinare. Fostul ministru al Afacerilor Interne Marcel Vela, precum şi fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, procurorul general Gabriela Scutea şi alţi factori responsabili în aplicarea legii au făcut paşi extraordinari înainte. Ministrul Vela a anunţat zero toleranţă în ce priveşte crima organizată, traficul. Am făcut numeroase apeluri, anul trecut, în vederea unor schimbări legislative, pentru a susţine aplicare legii, care, din păcate, nu au fost realizate de către Parlament anul trecut, dar sper că vor fi realizate în acest an. Cred că multe măsuri pozitive au fost luate, în timpul anului trecut, în ce priveşte aplicarea legilor existente. AGERPRES: Care credeţi că sunt perspectivele cooperării economice bilaterale? Adrian Zuckerman: Cred că economia României are o perspectivă strălucitoare. Cred că prim-ministrul Cîţu, care a deţinut funcţia de ministru de Finanţe anul trecut, şi-a făcut din plin datoria. Cred că dezvoltarea unei părţi importante a economiei româneşti este încetinită de infrastructura limitată. Pe măsură ce infrastructura se va îmbunătăţi, tot mai multe companii, tot mai mulţi investitori vor veni în România. Să sperăm că vor fi mai mulţi din Statele Unite. Există deja peste 400 de companii americane care fac afaceri în România, de la unele foarte mari, precum Ford, Coca Cola şi alţii, până la unele foarte mici, firme de consultanţă, care au afaceri în toată lumea. Consider că viitorul economiei româneşti este foarte strălucit, atâta timp cât menţinem statul de drept şi legea este aplicată în egală măsură pentru toată lumea. Dacă acest lucru este realizat, viitorul României va fi unul strălucit. Sunt foarte optimist în această privinţă, pentru că văd doar îmbunătăţiri din acest punct de vedere în timpul guvernării de coaliţie şi suntem foarte bucuroşi să vedem progresele pe care le face coaliţia de guvernare. Avem doar cuvinte de încurajare şi urări de bine pentru ei. AGERPRES: Există perspective pentru o prezenţă militară americană sporită în România? Adrian Zuckerman: Am semnat în octombrie o foaie de parcurs dedicată cooperării în domeniul apărării, pentru zece ani. Parte din aceasta reprezintă desfăşurarea în România a unui număr suplimentar de trupe, detaşate prin rotaţie. A fost luată în calcul şi o unitate Stryker – cred că încă este luată în considerare şi se fac progrese în acest sens. În mod evident, noua administraţie din SUA va analiza acest aspect, dar din câte ştiu există progrese. Armata română este asistată din toate punctele de vedere, iar României i se oferă cea mai înaltă tehnologie, arme de apărare pe care le deţin Statele Unite, precum rachete Patriot, vehicule HIMARS, Piranha şi alte echipamente pentru a asigura integritatea sa teritorială şi faptul că este o forţă de apărare credibilă în faţa oricărei ameninţări străine. AGERPRES: Cum vedeţi incidentele violente de la Capitoliu şi cum credeţi că vor afecta ele credibilitatea geopolitică a SUA în viitor? Adrian Zuckerman: Ne opunem oricărei forme de violenţă, provenite din partea oricărui partid politic, oricând şi oriunde. A fost un lucru nefericit că s-au produs violenţe şi, din păcate, în ultimul an în America au avut loc diverse incidente, s-au produs violenţe în diferite oraşe din SUA, iar toate evenimentele de acest tip sunt în egală măsură regretabile şi nu ar trebui să aibă loc. Acele manifestări se opun libertăţilor de exprimare şi valorilor democratice care, însă, rezistă în faţa unor astfel de incidente şi violenţe. Este important de notat ca va fi un transfer paşnic de putere şi că vom merge mai departe. Sper să trecem de acest lucru foarte rapid. Este regretabil faptul că anumite persoane au avut un comportament violent – mai recent în luna ianuarie – dar este în egală măsură regretabil faptul că anumite persoane au avut un comportament violent pe parcursul ultimului an în diferite oraşe din SUA. Violenţa, din partea oricui ar proveni, nu ar trebui tolerată într-o ţară democratică. AGERPRES: Trecerea de la administraţia Trump la administraţia Biden pare că a scindat americanii în două. Ce credeaţi că a făcut să existe această fractură în societatea americană? Adrian Zuckerman: Americanii cred în libertatea de exprimare şi vreau să mă asigur că toţi oamenii din România sau din afara ţării care citesc acest lucru înţeleg că nu trebuie să confunde discuţiile dintre americani, din perioada alegerilor, cu orice tip de insinuări, slăbiciuni sau probleme în SUA. Cred că acestea sunt ca nişte discuţii în familie şi că America reprezintă în continuare cea mai importantă naţiune democratică din lume, că va rămâne aşa şi că SUA au un viitor strălucit în timpul administraţiei Biden. Vor merge înainte, aşa cum întotdeauna am mers înainte, iar oamenii nu ar mai trebui să dea crezare acestei fracturi în poporul american, care se va uni, va merge departe. America este în continuare lider mondial din punct de vedere economic, politic, al democraţiei. Şi va rămâne aşa. AGERPRES: Ce veţi face după încheierea mandatului? Veţi continua activitatea în diplomaţie? Adrian Zuckerman: Nu mi-am făcut planuri, dar am spus în mod public că sunt hotărât să ajut România în orice fel pot şi să susţin toate progresele şi proiectele începute în acest an, dar şi să sprijin proiecte pe care nu le-am putut aborda în acest an din cauza pandemiei şi a altor aspecte. Sunt foarte hotărât să ajut România să progreseze. AGERPRES: Ce aţi aflat despre români şi despre România în timpul mandatul dumneavoastră? Adrian Zuckerman: România este o ţară minunată, cu oameni minunaţi şi trebuie să le mulţumesc pentru că m-au făcut să mă simt ca acasă aici. A fost un an minunat pentru mine şi mi-aş fi dorit să rămân aici mai mult. Mi-aş fi dorit şi ca pandemia de COVID să nu fi limitat câteva dintre oportunităţile pe care le-am fi putut avea pe parcursul ultimului an. Dar cred că România e o ţară cu oameni minunaţi şi, dovadă în acest sens, este una dintre foarte puţinele ţări care au ajutat SUA în acest an. A trimis o echipă de doctori în Alabama, pentru a ajuta în contextul crizei generate de COVID, dar şi specialişti, lucru pentru care sunt foarte recunoscător. Ştiu că preşedintele este foarte recunoscător, iar sprijinul oferit relevă caracterul adevărat al poporului român, generos şi dornic să ajute. A fost un gest minunat. AGERPRES: Aveţi un mesaj pentru români? Adrian Zuckerman: Vă mulţumesc mult. A fost un an minunat pentru mine. Sper să continui să îmi ofer sprijinul în orice privinţă, pentru a ajuta România să avanseze, să devină un lider în Uniunea Europeană. Adrian Zuckerman a preluat îndatoririle de ambasador al SUA în România pe 14 decembrie 2019. De profesie avocat, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română. El l-a înlocuit la Bucureşti pe Hans Klemm, care a fost ambasadorul SUA în România din data de 21 septembrie 2015. Pe 18 ianuarie 2021, preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Adrian Zuckerman cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de Mare Cruce, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni. Potrivit decretului semnat de şeful statului român, distincţia i-a fost acordată ambasadorului Zuckerman în semn de ‘înaltă apreciere pentru întreaga activitate desfăşurată pe parcursul mandatului său în România, precum şi pentru implicarea substanţială în dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului strategic dintre ţara noastră şi Statele Unite ale Americii’.