Pompierul Iulian Rotariu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a devenit un reper pentru orice competiţie de ultra-maraton din lume. Câştigător al celor mai importante patru ultra-maratoane organizate în ultimii doi ani – Australia, Mozambic, Vietnam şi Bolivia, Iulian Rotariu se pregăteşte acum pentru o nouă provocare. El va participa, în perioada 24 – 28 ianuarie, la ultra-maratonul Nomad din Laponia Finlandeză.
Fără să fie sportiv de performanţă, acesta are în permanenţă o atitudine de învingător. Îşi doreşte întotdeauna să câştige, dar admite că mai important decât orice este să participe la competiţii cu scopul de a promova interesele copiilor cu autism, al căror ambasador a devenit de mai bine de cinci ani.
Într-un interviu acordat AGERPRES cu câteva zile înainte de plecarea în Laponia, Iulian Rotariu vorbeşte cu modestie despre performanţele sale, scoţând în evidenţă nu doar capacităţile sale fizice, ci şi calităţile umane cu care este înzestrat.
AGERPRES: Cum l-aţi descrie pe Iulian Rotariu, românul care a devenit cunoscut pentru performanţele sale la ultra-maratoanele la care a participat?
Iulian Rotariu: L-aş descrie ca pe un om simplu, mic, cu frică de Dumnezeu şi mereu cu zâmbetul pe buze.
AGERPRES: Sunteţi pompier, dar aţi devenit foarte cunoscut ca urmare a performanţelor pe care le-aţi obţinut la întrecerile la care aţi participat. Ce vă determină să faceţi mai mult, să fiţi pompier sau să alergaţi?
Iulian Rotariu: Cu siguranţă este o luptă în a alege dintre cele două ipostaze, dar îmi place în acelaşi timp să fiu şi pompier, dar şi să alerg. Cum am zis de multe ori, pregătirea de la serviciu m-a ajutat 100% să obţin aceste rezultate la competiţiile sportive şi e o împletire frumoasă între meseria de pompier şi cea de ultra-maratonist.
AGERPRES: Nu sunteţi sportiv de performanţă. Întrebarea mea este simplă: de ce alergaţi?
Iulian Rotariu: Alerg pentru că aşa a fost îngăduit, să pot să susţin eu o cauză, să pot să fiu alături de copiii bolnavi de autism din Botoşani şi, împreună, să ne ajutăm reciproc, să ne dăm mâna şi să tragem un semnal de alarmă, să arătăm că aceşti copii au nevoie de noi şi să fiu alături de ei să îşi atingă ţelul.
AGERPRES: De ce copiii cu autism?
Iulian Rotariu: Nu pot să spun că am fost eu ales sau cauza m-a ales pe mine sau eu i-am ales pe ei. Au fost primii care m-au solicitat să îi reprezint la o cursă de ultra-maraton. Am spus ‘da’ fără să mă gândesc la distanţă. Am început cu 500 de kilometri de la Sofia la Bucureşti, un ultra-maraton caritabil, şi au rămas ei pentru că m-am regăsit în familia acestor copii.
AGERPRES: Practic, atunci când alergaţi, la ce vă gândiţi?
Iulian Rotariu: Mă gândesc că, oricât ar fi de greu, eu îmi voi termina cursa, dar copiii a căror cauză o susţin cu greu vor reuşi să ajungă pe un tărâm frumos şi fără probleme.
AGERPRES: Aveţi până acum foarte multe ultra-maratoane la care aţi participat, competiţii extrem de grele. Aţi decis când vă veţi opri?
Iulian Rotariu: Am spus că 46 de ani cu siguranţă nu reprezintă început de carieră, ci poate începutul carierei în ultra-maraton. Cât mă va ţine fizicul, îmi voi da silinţa şi mă voi pregăti şi voi încerca să fiu acolo sus, să termin cursa.
AGERPRES: Care a fost cea mai mare provocare pe care aţi întâlnit-o până acum în cursele extreme?
Iulian Rotariu: Pentru mine cea mai mare provocare a fost ultra-maratonul din Bolivia, datorită faptului că s-a alergat la 4.050 de metri altitudine, ca şi medie. Am urcat până la 4.600 şi nu am avut oxigen, saturaţie de 69-70. Şase zile de stat în Altiplano bolivian pentru mine a fost cumplit.
AGERPRES: Dar sunt şi satisfacţii?
Iulian Rotariu: Dacă reuşesc să ajung la cursă, îmi dau silinţa şi, pe baza a tot ceea ce am învăţat, a tot ceea ce m-am pregătit, cred că voi termina cursa. Cea mai mare satisfacţie este să ajung la locul de start. Dacă am ajuns acolo, am ridicat steagul ţării mele, fac o o poză pentru copiii cu autism, le trimit un video şi sunt foarte mulţumit dacă ajung acolo.
AGERPRES: Cu toate acestea, în viitorul apropiat urmează să participaţi la o nouă cursă foarte dificilă, ultra-maratonul din Laponia finlandeză…
Iulian Rotariu: Da, o cursă foarte grea. Preconizez că va fi un pic mai greu decât cursa din Bolivia. Vor fi 270 de kilometri de alergat la Cercul Polar dintr-o singură etapă. Fiecare se opreşte unde vrea şi poate să se odihnească pe traseu. Imaginaţi-vă temperaturi de minus 30-40 de grade, zăpadă de jumătate de metru, trei ore de lumină pe zi, în rest noapte. Un gând bun şi putere să îmi dea Dumnezeu.
AGERPRES: Ce înseamnă o zi de alergare în Laponia, când plecaţi la drum doar cu un rucsac în spate?
Iulian Rotariu: Voi avea un rucsac de aproximativ 15 kilograme, doi litri de apă la start. În rucsac voi avea colţari pentru gheaţă, palete de mers pe zăpadă, mâncarea pentru patru zile, haine care să îmi reziste la minus 30-40 de grade, izopren, saltea, sac de dormit, combustibil solid, ustensile ca să pot să îmi încălzesc apa, mâncarea. Va fi o supravieţuire şi alergare în acelaşi timp pentru 270 de kilometri.
AGERPRES: Care sunt aşteptările de la această cursă?
Iulian Rotariu: În primul rând, îmi doresc să nu fie probleme pe parcurs, ţara să fie deschisă şi să se poată da startul competiţiei. Îmi doresc să mă văd la linia de start şi cu putere, un gând şi cu îngăduinţă de la Bunul Dumnezeu să termin cursa.
AGERPRES: Adversarii dumneavoastră provin din ţări cu economii puternice, sunt oameni susţinuţi financiar şi cu o pregătire de specialitate. Dumneavoastră sunteţi cel mai nepregătit din punctul acesta de vedere.
Iulian Rotariu: Aşa este. Acum, ştiţi cum e. Cursa consider că o duc eu cu mine însumi şi, cum a zis doamna profesoară de sport Dana Vieriu, care a şlefuit mereu la bucăţica de pământ care sunt eu, în orice cursă învinge cel ce se învinge pe el.
AGERPRES: Aveţi condiţii de pregătire în România?
Iulian Rotariu: Nu a fost specificul cursei, ca să zic aşa, pentru că temperaturile au fost ridicate la noi. Doar două zile am reuşit să mă bucur de o temperatură mai scăzută. Nu prea am prins zăpadă, dar sper ca mental să pot să ţin cursa şi să pot să o duc la bun sfârşit.
AGERPRES: Participarea dumneavoastră la aceste curse presupune şi un regim alimentar?
Iulian Rotariu: Pentru ultra-maraton eu nu merg neapărat pe un regim alimentar. Mănânc orice pentru că la o pregătire de 30-40 kilometri pe zi am nevoie de putere şi .. oricum se arde. Nu mănânc lucruri care consider că sunt sintetice sau nu sunt de folos, dar o mâncare sănătoasă, la ora potrivită, şi suficient de mult ca să pot să car un rucsac de zece kilograme în pregătire am nevoie.
AGERPRES: Participarea la aceste competiţii reprezintă şi o cheltuială foarte mare pe care concurentul trebuie să o suporte. Cum obţineţi aceşti bani?
Iulian Rotariu: La fiecare cursă sunt sponsori care îmi sunt alături. Ceea ce numesc sponsori sunt prieteni, ca să zic aşa, cu afaceri mai mari sau mai mici, oameni de bine care îmi sunt alături şi susţin cauza copiilor cu autism şi mă susţin pe mine atât în perioada de pregătire, cât şi în achitarea taxei de participare, dar şi în achiziţionarea echipamentului, a drumului, a cazării, a logisticii necesare pentru un asemenea concurs.
AGERPRES: Care este gândul care vă macină atunci când plecaţi la drum?
Iulian Rotariu: Îmi doresc când plec de acasă să îi găsesc pe toţi cei dragi exact cum i-am lăsat. Doresc ca fiecare alergare să nu fie fără niciun folos, să adun un bănuţ pentru cauza pe care o susţin. Mulţumesc tuturor românilor a căror inimă bate mereu în pieptul meu la fiecare competiţie, la fiecare start, de fiecare dată când plec şi când mă întorc acasă.
AGERPRES: Sunteţi mândru că sunteţi român atunci când sunteţi la competiţiile acestea internaţionale?
Iulian Rotariu: Sunt foarte mândru că sunt român. Prima şi prima dată, când fac bagajul, cu mare drag şi cu cinste, pun steagul ţării mele în bagaj, îl ţin cumva ascuns de ochii concurenţilor şi îl ridic în ultima zi de competiţie, când trec linia de finish. După aceea … mii de poze pentru toţi cei dragi.
În ultimii doi ani, Iulian Rotariu, în vârsta de 46 ani, a câştigat toate cele patru curse extreme organizate de Canal Aventure, în Australia (522 kilometri în şapte etape), Mozambic (220 kilometri în cinci etape), Vietnam (160 kilometri în patru etape) şi Bolivia (220 kilometri în şase etape).
