Regizorul Gabor Tompa a acordat un interviu AGERPRES, în care a vorbit despre Showcase 2021 – tradiţionala microstagiune de iarnă a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, organizată în perioada 3 – 12 decembrie.
”De la maeştri până la remarcabilele talente tinere, am propus o paletă de spectacole diverse. (…) Există în fiecare dintre aceste spectacole un dram de speranţă”, a afirmat Gabor Tompa, care este directorul Teatrului Maghiar de Stat.
El a dezvăluit şi o parte dintre proiectele sale culturale.
”Raţiunea noastră de a fi constă în această întâlnire permanentă cu publicul” – este confesiunea regizorului.
AGERPRES: ‘Hamlet’-ul care a deschis Showcase 2021 – microstagiunea Teatrului Maghiar de Stat este o versiune mai modernă, un spectacol diferit faţă de cel pe care l-aţi făcut la Craiova. V-aţi gândit mai demult la această variantă? O aveaţi în proiect înainte de pandemie sau s-a cristalizat în această perioadă?
Gabor Tompa: Nu, cred că viaţa a făcut ca eu să încerc să mă apropii din nou de acest text pentru că am întâlnit nişte actori din generaţia mai tânără a căror soartă mă interesează şi mă îngrijorează, pentru că este generaţia copiilor mei. Dacă la Craiova în anii ’90 m-am identificat cumva cu personajul Hamlet care avea aceeaşi vârstă – Adrian Pintea avea 41 de ani, eu aveam 39 -, deci era un Hamlet chiar mai în vârstă decât regele, care era mai tânăr voit, pentru că situaţia devine foarte perfidă în momentul în care regele îi promite că îl va face urmaş la tron, deci e un lucru foarte cinic şi absurd, dar atunci mă interesa acea generaţie.
AGERPRES: Aţi amintit de tineri. ‘Hamlet’-ul care a deschis Showcase 2021 este, în marea majoritate, cu actori tineri din România şi Ungaria. Cum vedeţi dumneavoastră această balanţă între actorii tineri şi cei mai în vârstă, actorii consacraţi?
Gabor Tompa: Noi acum suntem într-o situaţie specială, pentru că, dacă la începutul anilor ’90, din lipsă de absolvenţi, nu aveam generaţie tânără şi pepinieră de actori care să-i urmeze, să-i înlocuiască pe cei mai în vârstă, din acest motiv la ora actuală am ajuns să nu prea avem actori peste 60 de ani. Nu avem aproape deloc pentru că exact vacuumul acela care s-a creat între ’83 şi ’90, mai ales la Institutul de Teatru din Târgu Mureş, la educaţie actoricească în limba maghiară, doar 2 – 3 terminând în fiecare an – acum este un flux extraordinar, ies anual sute de dramaturgi, teatrologi, actori, regizori şi nu au unde să se angajeze, pentru că acum catedra a devenit mai importantă decât studentul, actori care n-au păşit niciodată pe scenă sunt conducători şi şefi de catedră la Actorie. Este ca şi cum cineva care n-a cântat niciodată la pian predă pianul.
Meritocraţia propriu-zisă a murit şi atunci toate aceste lucruri se demonetizează. La ora actuală n-aş putea spune că avem un lanţ foarte strâns între mai multe generaţii, cum aveam la un moment dat. Acum există un fel de vacuum. Iar noi, acum, nu putem angaja nici tineri absolvenţi, posturile fiind blocate. Noi am cerut suplimentarea posturilor pentru că avem două săli, una mare şi una studio şi avem nevoie şi, cu toate astea, în perioada aceasta, creşte numărul actorilor care nu au angajamente. Asta este o situaţie destul de dramatică.
AGERPRES: Showcase 2021, microstagiunea în care prezentaţi cele mai recente spectacole şi producţii, a început de puţin timp. Cum aţi reuşit într-o stagiune dificilă să realizaţi atât de multe spectacole mari, cu regizori importanţi, pe texte importante şi totodată montări complexe, cu multe personaje, ceea ce acum, în pandemie, a fost greu de realizat şi din punct de vedere al condiţiilor sanitare şi din punct de vedere economic.
Gabor Tompa: Cred că raţiunea noastră de a fi constă în această întâlnire permanentă cu publicul şi de continuarea activităţii care întotdeauna încearcă să găsească nişte răspunsuri sau să pună nişte întrebări în legătură cu cele mai arzătoare probleme ale omenirii. La ora actuală, la cât ni se permite, jucăm spectacole de teatru cu o capacitate redusă a sălii de spectacole, 30%, care, totuşi, pentru noi, cu o sală mare care are 870 de locuri, reprezintă un număr destul de însemnat, aproape 300 de spectatori, şi ne-am gândit că într-o microstagiune am putea aduna nişte oameni, până când nu se vor introduce noi şi noi restricţii, şi să arătăm acele spectacole, unele amânate din stagiunea trecută când n-am putut juca deloc, altele scoase recent, dar fără posibilitatea de a fi prezentate la public, să punem în ordine aceste spectacole care întâmplarea a făcut – şi programarea – să fie opere ale unor artişti importanţi.
Aşa există la noi o ‘Livadă de vişini’ prezentată pentru 1 septembrie în regia lui Yuri Kordonsky, ‘Macbeth’-ul lui Ionesco care a fost regizat de Silviu Purcărete, cu premiera pe 13 octombrie, ‘Hamlet’-ul care abia a ieşit şi spectacole puţin mai vechi din stagiunea 2020 – 2021 ca ‘Ferma animalelor’, mai actual ca oricând, piesa ‘Porno’ de Andras Visky, care nu este o piesă pornografică, ci vorbeşte despre o experienţă personală, cu părinţii autorului care în ajunul cununiei lor au fost reperaţi şi ascultaţi de Securitate. Există o ‘Noră’ mai veche a lui Ibsen în regia tânărului Botond Nagy, spectacol care a avut nenumărate invitaţii la festivaluri internaţionale la care nu am putut răspunde în 2020, nu le-am putut onora, şi un ‘Romeo şi Julieta’ foarte special, făcut de un tânăr regizor-actor din Ungaria, tânărul Attila Vidnyanszky, care propune un limbaj teatral radical.
Deci, de la maeştri până la remarcabilele talente tinere, am propus o paletă de spectacole diverse cu aceeaşi trupă care este un exerciţiu foarte bun şi pentru public, pentru că probabil că viaţa face cumva ca în aceste spectacole oamenii să regăsească subiectele care ne frământă – libertatea, demnitatea umană, drepturile fundamentale ale omului, frica, prietenia, oportunismul, manipularea prin diverse mijloace ale mass-media sau ale tehnologiei digitale, lupta pentru aflarea adevărului şi verificarea ştirilor care sunt atât de contradictorii, să zicem încercarea de a ajunge la fapte sau, cum se zice în engleză, fact-checking, şi probabil că în cele mai multe spectacole mesajul, deşi cumva situaţia şi umană, şi socială, şi politică e destul de sumbră, există în fiecare dintre aceste spectacole un dram de speranţă şi un îndemn la rezistenţă.
AGERPRES: Pentru că acesta este, de altfel, şi rolul teatrului…
Gabor Tompa: Adevărat, fiindcă şi disperarea este o formă supremă a speranţei.
AGERPRES: Urmează să plecaţi în Portugalia pentru premiera spectacolului ‘Aşteptându-l pe Godot’…
Gabor Tompa: Premiera ar fi trebuit să aibă loc în martie, când Teatrul Naţional Sao Joao din Porto îşi celebra 100 de ani de la înfiinţare. Clădirea teatrului, extrem de frumoasă şi elegantă, a fost renovată, iar predarea, în prezenţa preşedintelui ţării, a prim-ministrului şi a ministrului Culturii, se va face cu spectacolul meu ‘Aşteptându-l pe Godot’.
L-am făcut în martie, dar s-a închis teatrul, iar spectacolul a avut un itinerariu şi naţional, La Guardia, la Lisabona, şi aşa mai departe, a fost şi la festivalul de toamnă de la Budapesta, iar acum se va întoarce la sediu cu o serie de 14 spectacole şi va mai pleca în Spania, Italia, Franţa şi, poate, dacă reuşim să organizăm la anul Festivalul Interferenţe, atunci va putea să fie văzut şi la Cluj.
AGERPRES: Ce alte proiecte aveţi în continuare?
Gabor Tompa: Am câteva reluări, două opere – ‘Flautul fermecat’ şi ‘Două opere scurte’ de Ravel, la Cluj, reiau ‘Richard al II-lea’ la Budapesta şi voi începe la Teatrul Naţional din Luxemburg, în februarie, ‘Scaunele’ de Eugen Ionesco, un spectacol în care am invitat-o şi pe Oana Pellea care va juca în limba franceză, iar scenografia este semnată de Dragoş Buhagiar, după care voi face un proiect comun cu Uniunea Teatrelor din Europa (UTE). E un mare proiect finanţat şi de Comisia Europeană, dar şi de teatrele care participă. Proiectul se numeşte ”Catastrofă” şi se pleacă de la texte antice greceşti care sunt adaptate la situaţii contemporane. Sunt şapte spectacole realizate de 18 teatre, membre şi parteneri în Uniunea Teatrelor din Europa. Eu voi face, în colaborare cu Teatrul Naţional din Ljubljana, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi Teatrul Dramatic din Constanţa, ‘Prometeu înlănţuit’ de Eschil, în combinaţie cu ‘Catastrofă’, o piesă foarte scurtă de Beckett, un spectacol care doreşte să fie o meditaţie asupra condiţiei intelectualului astăzi.
