Eu cânt din suflet pentru suflet – este confesiunea tenorului Ştefan Pop, care va încânta în aceste zile publicul ieşean, în spectacolul ‘Rigoletto’, de Giuseppe Verdi.
Într-un interviu acordat AGERPRES, acesta îşi deschide sufletul şi vorbeşte cu sinceritate despre cariera sa, dar şi despre provocările vieţii.
”Eu nu vin să spun cine sunt eu pentru că lumea găseşte pe Internet, dar în momentul în care lumea ştie ce ai făcut atunci ai o responsabilitate imensă. Criticii din Italia mă compară cu Luciano Pavarotti, care este idolul meu, e adevărat, dar responsabilitatea e de două ori mai mare pentru că o notă dacă o greşeşti, cel puţin la Teatrul Regio din Parma, nu e bine. Eşti huiduit instant. Acolo publicul merge cu partitura la teatru”, a declarat artistul.
Acesta ne-a vorbit despre începuturile sale.
”Eu am avut norocul să studiez 12 ani de vioară. Am început cu folclor. Cântam la nunţi. Pot să vă spun că înainte să ajung la Operă mă gândeam să mă fac preot şi să cânt folclor. Dar profesorul de canto de la liceul din Bistriţa, în clasa a XII-a, mi-a spus: ‘nu, tu ai o voce mai specială de atât. Tu o să fii viitorul Pavarotti’, a povestit tenorul.
Renumitul tenor va interpreta rolul Ducelui de Mantova pe scena Operei Naţionale Române din Iaşi (ONRI), pe 1 şi 3 aprilie.
AGERPRES: Care sunt dificultăţile de interpretare a acestui personaj, Ducele de Mantova, din spectacolul de operă ‘Rigoletto’?
Ştefan Pop: Dificultăţile sunt la fiecare notă şi nu doar în interpretarea acestui rol. Bineînţeles, fiecare rol are dificultăţile lui speciale. Menirea şi misiunea noastră este să dăm valoare fiecărei note. Ducele de Mantova este unul dintre cele mai dificile roluri de tenor. În primul rând, ‘La donna e mobile’ e una dintre cele mai cunoscute arii de tenor, dar înainte de ‘Donna e mobile’ ducele are prima intrare în duetul cu Gilda, care e mai greu decât o arie, ‘Ella mi fu rapita’, care e una dintre cele mai grele arii, dacă nu cea mai grea arie de tenor. De fapt, multă lume spune că rolul Ducelui de Mantova este un concert de tenor în sine. Şi atunci experienţa face diferenţa. Sunt 13 ani deja de când eu cânt.
Înveţi, furi de peste tot, studiezi, studiezi nelimitat. Şi, da, ajungi la un moment dat la un anumit nivel la care cel puţin speri să poţi să te apropii să redai ceea ce a vrut maestrul Verdi, pentru că la Verdi fiecare notă are o însemnătate diferită, sunt accente de două – trei tipuri. Este scris portata di voce. Doar la Verdi găseşti asta. Legato în duete, în cvartete. E foarte dificil Verdi. Pare simplu, dar am avut norocul să lucrez cu maestrul Nello Santi, să mă înveţe câteva secrete. El a fost asistentul lui Toscanini. El i-a dirijat pe di Stefano, Pavarotti, Corelli, cei mai mari tenori. Când l-am cunoscut avea 83 de ani. A fost ca un dar de la Dumnezeu pentru mine. Aş putea să spun că el m-a iluminat. Sunt ani mulţi, experienţă acumulată. Ca să nu mai spun de întâlnirea cu Leo Nucci. E o răspundere imensă. Eu nu vin să spun cine sunt eu pentru că lumea găseşte pe Internet, dar în momentul în care lumea ştie ce ai făcut atunci ai o responsabilitate imensă. Aşa cum criticii din Italia mă compară cu Luciano Pavarotti, care este idolul meu, e adevărat, dar responsabilitatea e de două ori mai mare pentru că o notă dacă o greşeşti, cel puţin la Teatrul Regio din Parma, nu e bine. Eşti huiduit instant. Acolo publicul merge cu partitura la teatru.
AGERPRES: Cum a fost debutul dumneavoastră?
Ştefan Pop: Am debutat în Rigoletto la 22-23 de ani, alături de Elena Moşuc, într-o sală de 3.500 de locuri. A fost o onoare pentru mine să fiu alături de ea. Pentru mine era şi este o divă absolută. La 23 de ani să debutezi într-o sală de 3.500 de locuri… pot să spun că eram absolut inconştient. Tinereţea a contat foarte mult, recunosc. Şi buna creştere a părinţilor mei. Niciodată nu am avut frică de nimic, decât de Dumnezeu. M-am dus cu încredere. Eu cânt din suflet pentru suflet. Nimic nu contează. Viaţa nu ştim cât durează, e scurtă, trebuie să dai tot ce ai. Singura diferenţă e că acum, după 13 ani, sunt mult mai matur şi am studiat fiecare notă. Am studiat enorm în Italia, ‘mama’ operei. Trebuie să ajungi să gândeşti ca un italian, să ajungi să mănânci în Italia, să te plimbi la Vila Verdi, să simţi aerul din Italia.
AGERPRES: Deci reţeta succesului în ce constă?
Ştefan Pop: Reţeta succesului cu siguranţă este să lucrezi cu cât mai mulţi maeştri italieni, de preferinţă dirijori, pianişti. Cu pianistul meu din 2015, de când am debutat la Teatrul Regio din Parma, Simone Savina, studiez fiecare partitură, dar la modul că studiem o oră o pagină. Noi avem o şcoală foarte bună de cânt românească, dar e foarte bine să mergi în Italia să continui studiile. E o foarte mare diferenţă să spui ‘te amo’, adică te iubesc, şi ‘te aaaamo!’. E ca în română. Dacă spui doar ‘te iubesc’ nu transmiţi nimic. Trebuie să fie din suflet tot.
AGERPRES: Aţi cântat pe una dintre marile scene ale lumii. Ce înseamnă pentru dumneavoastră acasă?
Ştefan Pop: Când mă întorc acasă la părinţii mei. Şi natura. Eu iubesc România cu tot ceea ce are ea, dar mai ales natura, bunătatea oamenilor. Pot să confirm asta după ce am cântat cu Angela Gheorghiu. Are ceva special. Acum îmi dau seama că la Londra am avut mai mult succes decât mi-am dat eu seama şi decât m-aş fi aşteptat vreodată. Suntem foarte puri pe interior şi pe scenă ne deschidem.
AGERPRES: Ce face diferenţa între succes şi măreţie?
Ştefan Pop: În 2015 am înţeles de la maestrul Santi, cineva îl întreba: ‘maestre, ce te face să fii mare?’. El a răspuns un singur cuvânt – umilinţa, adică să fii umil în faţa partiturii. Adică el nu zice să fim umili. Pentru mine a fost cheia succesului. Din momentul acela eu am luat decizia: merg în teatru exact ca la biserică şi privesc doar partitura, poate e greşit şi mulţi mă vor critica, hai să nu zic ca pe Biblie, dar ca pe o carte de rugăciune. Trebuie să dai totul. Altfel ce rost are? Noi nu cântăm la microfon. Vocea e instrumentul absolut care nu se vede, nu există, nu o atingi, depinde de aerul, de starea ta, de ce mănânci. Totul depinde. Inclusiv cu cine te întâlneşti înainte de a intra în teatru, dacă portarul îţi zâmbeşte sau dacă doamna de la machiaj e binedispusă. Eu întotdeauna port bucurie. Norocul meu e că sunt Vărsător şi asta mă ajută. Întotdeauna port bucurie. Şi atunci e bine. Credeţi că eu am întotdeauna chef să merg să cânt la ora 7,00 – 8,00 seara? După o zi întreagă cred că orice pământean abia aşteaptă să ajungă acasă. Pentru noi e cea mai grea zi să aştepţi. Îţi mănâncă energia. Şi atunci trebuie să focusezi energia, să o canalizezi, te duci la teatru, vrei nu vrei ai lăsat afară tot şi intri în teatru fără să mai existe nimic. Trebuie să fii Ducele de Mantova. Punct. La asta se aşteaptă publicul.
AGERPRES: Dacă nu ar fi fost opera, atunci ce ar fi fost?
Ştefan Pop: Eu am avut norocul să studiez 12 ani de vioară. Am început cu folclor. Cântam la nunţi. Pot să vă spun că înainte să ajung la Operă mă gândeam să mă fac preot şi să cânt folclor. Dar profesorul de canto de la liceul din Bistriţa, în clasa a XII-a, mi-a spus: ‘nu, tu ai o voce mai specială de atât. Tu o să fii viitorul Pavarotti’, ‘Daa, Pavarotti de România! Da, las’ că eu sunt foarte bine. Mă bucur!’… Destinul! Am mers la Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj, am studiat cu domnul Marius Vlad Budoiu. Bineînţeles că având sprijinul profesorilor care m-au îndrumat am câştigat toate concursurile şi, încet, încet, trenul a luat o altă direcţie. Am cântat în corul bisericii vreo 7 ani. Mergeam cu bunică-mea. Nu exista duminică să nu fiu acolo. Sunt convins că totul contribuie la ceea ce sunt eu astăzi. Acum că privesc partitura cu alţi ochi se datorează experienţelor mele şi mulţumesc lui Dumnezeu că am avut ocazia să învăţ în, cum spun italienii, vecchia scuola. Adică de la Leo Nucci şi Maria Delia sau Domingo şi Angela Gheorghiu nu poţi decât să-ţi dai seama care e adevărul.
Nimeni nu ştie ce se întâmplă cu adevărat pe scenă şi cât de greu e. E frumos ‘La donna e mobile’, dar nu e aşa simplu pentru că de fapt e ‘la donna e mobile’, fiecare notă e o chestie şi bineînţeles că în momentul în care încerci să subliniezi cât mai mult, pentru că nu există perfecţiune, din ce e scris acolo, rezultatul e diferit. Toţi suntem diferiţi, dar cred că fiecare are şansa lui tocmai pentru că în faţa lui Dumnezeu suntem cu toţii egali. Toţi ne naştem micuţi şi învăţăm şi după aceea e destinul. Sunt foarte norocos. Nu cred că eu sunt cel mai special. Nu, deloc. Pur şi simplu aşa a fost să fie. Dacă nu, cu siguranţă aş fi făcut altceva cu acelaşi devotament. Trebuie să te dăruieşti ca unei familii şi atunci nu are cum să nu fie bine.
Originar din Bistriţa, tenorul Ştefan Pop este câştigător a numeroase premii importante, printre care Placido Domingo’s Operalia 2010, International Music Competition Seul 2010 şi Oscar della lirica – Golden Opera for Young Generation 2019.
Ştefan Pop a fost aplaudat pe scene celebre ale lumii, precum Opera Viena, Opera Paris, Opera Berlin, Teatrul Regal Madrid, Opera Regală din Londra Covent Garden. Alături de renumita soprană Angela Gheorghiu, Ştefan Pop a susţinut luna trecută cinci reprezentaţii în teatrul londonez.
La Iaşi, marele artist va interpreta rolul Ducelui de Mantova în spectacolele ‘Rigoletto’, de Giuseppe Verdi, care vor avea loc pe 1 şi 3 aprilie, pe scena Operei Naţionale Române. Anul trecut, Ştefan Pop a putut fi admirat în ‘Rigoletto’ la Teatrul Antico di Taormina, cu Leo Nucci în rolul titular şi Placido Domingo la pupitrul dirijoral, iar la Teatro Comunale ‘Luciano Pavarotti’ di Modena a participat, în aceeaşi capodoperă verdiană, într-o producţie dedicată memoriei inegalabilului Luciano Pavarotti.
