AcasăPoliticaIntotero: România este prima ţară care a transmis Comisiei Europene Raportul bienal...

Intotero: România este prima ţară care a transmis Comisiei Europene Raportul bienal pentru implementarea Garanţiei pentru Copii, pentru care a fost felicitată

România este prima ţară care a transmis Comisiei Europene Raportul bienal pentru implementarea Garanţiei pentru Copii, pentru care a fost felicitată, a declarat, joi, la Guvern, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, după întâlnirea avută cu viceprim-ministrul Marian Neacşu şi reprezentantul special al ONU pentru violenţa împotriva copiilor, Najat Maalla M’jid.

„Prezenţa doamnei doctor Najat Maalla M’jid în România, la o distanţă de doi ani, este foarte importantă pentru noi. Dânsa a fost în 2022 în România, la vremea respectivă ţara noastră încă nu avea adoptată Strategia naţională pentru protecţia drepturilor copilului, dar în această perioadă de doi ani, această strategie a fost adoptată, a fost adoptată ‘Garanţia pentru Copii’ în România, a început să fie implementată această garanţie. Cum? Prin creşterea bugetului Ministerului Educaţiei, ajungând la aproape 6% din PIB, creşterea bugetului Ministerului Sănătăţii, investiţiile care se fac prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, inclusiv la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, centrele de zi pentru copii ce vor veni în sprijinul familiilor vulnerabile. Toate celelalte investiţii pe care reuşim să le facem prin intermediul şi susţinerea fondurilor europene au făcut ca România să fie prima ţară care a transmis Raportul bienal la Comisia Europeană privind implementarea acestor măsuri şi să fim felicitaţi”, a afirmat Intotero.

Potrivit ministrului, faptul că în urmă două săptămâni Parlamentul României a decis prin vot că anul 2025 să fie Anul copilului în România reprezintă „un pionierat” pentru ţara noastră şi un model la nivelul Uniunii Europene şi la nivel internaţional.

Intotero a amintit că înaltul reprezentant special al ONU, Najat Maalla M’jid, care se află în România de câteva zile a participat la conferinţa la nivel înalt în care s-au dezbătut problemele de interes pentru copii, tineret şi familie.

„Ne-am bucurat şi ne onorează prezenţa domniei sale în România. De asemenea, prezenţa omologilor miniştri din Uniunea Europeană şi nu numai scopul acestei conferinţe a fost de a realiza un schimb de bune practici în egală măsură şi de a aduce pe masa discuţiilor problemele cu care se confruntă în momentul de faţă ţările din Uniunea Europeană cu privire la necesitatea unor noi politici care să vină în sprijinul copiilor, tineretului, familiei în ansamblu. Din acest punct de vedere, am convenit cu toţii, cei prezenţi, o declaraţie care cuprinde aceste nevoi şi această declaraţie va fi înaintată Comisiei Europene, astfel încât viitorii comisari europeni să cunoască din teren aceste nevoi şi să gândească foarte bine bugetul şi priorităţile pe care ei le vor avea”, a susţinut Natalia Intotero.

Ea a spus că împreună cu înaltul oficial Najat Maalla M’jid a avut posibilitatea să interacţioneze cu autorităţile locale pentru a le încuraja să continue măsurile care să vină în sprijinul drepturilor copilului şi cele privind combaterea violenţei sub orice formă.

Reprezentantul special al ONU, Najat Maalla M’jid, a salutat adoptarea de către România a planurilor, strategiei şi reformei legislative în acest domeniu şi angajamentul politic „la cel mai înalt nivel”.

Sursa: AGERPRES

Articolul Intotero: România este prima ţară care a transmis Comisiei Europene Raportul bienal pentru implementarea Garanţiei pentru Copii, pentru care a fost felicitată apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks