Întregul domeniul schiabil din Sinaia este practicabil, inclusiv cea mai lungă pârtie din ţară care va fi la dispoziţia turiştilor începând de joi, a anunţat primăria staţiunii.
Conform unui comunicat transmis miercuri de Primăria Sinaia, oraşul dispune de 30 de kilometri pe pârtii, toate fiind amenajate şi practicabile.
‘De mâine, schiorii au la dispoziţie cel mai lung traseu de coborâre din România, în lungime de 7 kilometri, de la Cota 2000 până la Cota 1000. Pârtia ‘Drumul de Vară’, mai jos de Şaua Dorului este impecabilă. ‘Pârtia Nouă’ se află în amenajare şi sperăm să o putem declara deschisă oficial, de mâine. Pentru amenajarea acestei pârtii tunurile de zăpadă au funcţionat la capacitate maximă, iar acum ne putem bucura şi de zăpadă artificială până la Cota 1000. Producţia de zăpadă va continua atâta timp cât temperaturile o vor permite. Tot domeniul schiabil din Sinaia este practicabil şi se prezintă în condiţii excelente’, precizează sursa citată.
Stratul de zăpadă de pe munte măsoară doi metri, astfel că la Sinaia se va putea schia până după Paşte, poate chiar până în luna mai, se arată în comunicatul Primăriei Sinaia.
La achiziţionarea unei cartele unice, turiştii au acces la toate instalaţiile de pe munte, respectiv două telecabine, două telegondole, patru telescaune, două teleschiuri şi o bandă.
Până la data de 6 februarie, telecabinele nu vor funcţiona cu public, fiind în revizie generală.
Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia, pentru zilele următoare se anunţă vânt puternic în zona alpină. De asemenea, este Cod galben de viscol şi ninsori valabil până joi seară. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)