Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, au avut marţi o întrevedere comună cu preşedintele Republicii Georgia, Salome Zourabichvili, aflată în vizită oficială în România, discuţiile vizând priorităţile agendei bilaterale şi evoluţiile la nivel regional şi internaţional, pe fondul invaziei Federaţiei Ruse în Ucraina.
Gorghiu a salutat semnarea de către preşedinţii României şi Georgiei a Declaraţiei comune privind stabilirea unui Parteneriat strategic între cele două ţări, în contextul împlinirii a 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice.
Preşedintele interimar al Senatului a exprimat aprecierea pentru dinamica favorabilă a relaţiilor bilaterale, manifestând interes pentru intensificarea dialogului parlamentar şi a cooperării concrete.
Potrivit unui comunicat al Senatului transmis, marţi, AGERPRES, ea a evidenţiat poziţia strategică a României şi a Georgiei ‘ca noduri esenţiale’ în conectarea Europei cu Asia.
Gorghiu a transmis felicitări pentru recunoaşterea perspectivei europene a Georgiei la Consiliul European din luna iunie, reiterând disponibilitatea României de a oferi sprijin în realizarea reformelor necesare pentru obţinerea statutului de stat candidat la aderarea la UE.
Preşedintele interimar al Senatului a mai subliniat angajamentul statului român de a continua sprijinul oferit Georgiei pe parcursul de aderare la NATO, menţionând faptul că ţara noastră va prelua, de la 1 ianuarie 2023, alături de Regatul Unit, responsabilităţile Ambasadei Punctului de Contact NATO la Tbilisi pe o perioadă de doi ani (2023 – 2024). De asemenea, ea a salutat progresele înregistrate de Georgia ca stat partener aspirant, precum şi contribuţiile solide la misiunile aliate.
Alina Gorghiu a evidenţiat că România continuă să îşi crească contribuţia la NATO pe mai multe niveluri, acţionând ca factor de securitate şi stabilitate, arătând că, la iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis, bugetul pentru apărare va fi majorat de la 2% la 2,5% în 2023.
Ea a atras atenţia asupra campaniei de dezinformare desfăşurată de Federaţia Rusă, accentuată pe fondul aspiraţiilor europene şi euro-atlantice ale Georgiei.
Gorghiu a menţionat, totodată, importanţa egalităţii de gen şi a cotelor electorale de gen, felicitând partea georgiană pentru adoptarea acestei măsuri şi a adresat preşedintei Salome Zourabichvili invitaţia de a participa, pe 1 noiembrie, la Conferinţa Internaţională ‘Femeile parlamentar din România şi egalitatea de gen ca angajament naţional’, organizată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.
Preşedintele Georgiei a afirmat că vizita sa în România reprezintă un moment important şi a subliniat importanţa solidarităţii celor două state cu Ucraina.
La întrevedere au mai participat chestorul Senatului Attila Laszlo, liderul Grupului parlamentar al PSD, Ştefan-Radu Oprea, preşedintele Comisiei juridice din Senat, Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la AP NATO, Angel Tîlvăr, şi vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă, Roberta-Alma Anastase.