Cea de-a IX-a campanie de investigaţii arheologice în Cimitirul lipovenesc din satul tulcean Periprava s-a încheiat, fiind identificate opt morminte ale deţinuţilor politici decedaţi în fosta colonie penitenciară.
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), împreună cu Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) şi Fundaţia Doina Cornea din Cluj, a organizat, în colaborare cu Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud, Muzeul de Istorie Turda şi Muzeul Judeţean de Istorie ‘Ştefan cel Mare’ Vaslui, cea de-a IX-a campanie de investigaţii arheologice în Cimitirul lipovenesc din Periprava.
Acţiunea s-a desfăşurat în perioada 1 – 11 august şi a continuat căutările pentru descoperirea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici decedaţi în fosta colonie penitenciară, se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
”În campania recent încheiată au fost executate trei unităţi de săpătură sau secţiuni arheologice, suprafaţa însumată a acestora fiind de 54,50 metri pătraţi. În aceste secţiuni au fost identificate 11 morminte, din care au fost cercetate 10, unul urmând să fie dezvelit integral în campania viitoare. Opt dintre mormintele cercetate, prin caracteristicile de înhumare, aparţin unor deţinuţi, iar două sunt de dată mai recentă, acestea fiind lăsate neatinse la faţa locului. În ceea ce priveşte mormintele deţinuţilor, şase sunt înhumări practicate în gropi individuale, iar una a fost făcută într-o groapă comună şi conţinea scheletele a două persoane. Din cele opt morminte de deţinuţi au fost extrase doar şase schelete, două fiind surprinse parţial în cadrul de secţiune, fapt ce a condus la decizia procurorului de a fi lăsate in situ pentru a fi recuperate integral în următoarea campanie”, precizează sursa citată.
În cele nouă campanii desfăşurate până în prezent la Periprava au fost executate 25 de secţiuni sau suprafeţe arheologice, în cadrul cărora au fost descoperite 83 de morminte, dintre care au fost cercetate 82.
Potrivit sursei citate, 74 de morminte aparţin unor deţinuţi, iar opt sunt ale unor persoane care au murit în ultimele decenii, în mare parte localnici, care s-au sinucis ori au fost găsiţi înecaţi în Dunăre şi au fost îngropaţi, fără semne de suprafaţă, în necropola deţinuţilor. Au fost recuperate rămăşiţele pământeşti a 70 de deţinuţi, la care se adaugă cele două schelete ce urmează a fi extrase anul viitor.
În cazul a două morminte s-a constatat lipsa scheletelor. ”Această situaţie se explică prin faptul că familiile acelor defuncţi au avut posibilitatea ca, prin complicitatea unor persoane care au lucrat în cadrul unităţii penitenciare, să afle locul înhumării, reuşind astfel să-i dezgroape pe ascuns şi să recupereze osemintele’, se arată în comunicat.
Pentru scheletele recuperate în cursul acestei campanii s-a urmat procedura legală, specifică normelor de cercetare criminalistică la faţa locului. Osemintele defuncţilor, după ce au fost analizate, fotografiate şi descrise, au fost demontate şi extrase în prezenţa unui medic legist, fiind împachetate şi transportate la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean Tulcea.
După efectuarea expertizelor medico-legale şi antropologice, acestea sunt transferate pentru analize genetice la Institutul Naţional de Medicină Legală ‘Mina Minovici’ din Bucureşti.
”Acest demers urmăreşte identificarea morţilor prin metoda comparării ADN-ului obţinut din resturile scheletice cu cel prelevat de la urmaşii în viaţă ai victimelor”, indică Asociaţia Fosţilor Deţinuţi Politici din România .