AcasăStiri generaleInvestiţie de 320 milioane de euro pentru cei mai buni cercetători români

Investiţie de 320 milioane de euro pentru cei mai buni cercetători români

Cei mai buni cercetători români, atât din ţară, cât şi din diaspora, ‘vor primi milioane de euro’ pentru proiectele lor de cercetare, a anunţat miercuri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan.

Potrivit acestuia, este vorba despre o investiţie de 320 milioane de euro pentru ‘cei mai buni cercetători români’.

‘Am lansat în dezbatere publică pachetul de informaţii pentru competiţia ‘Centre de Excelenţă’. Prin acest proiect cei mai buni cercetători români, atât din ţară, cât şi din diaspora vor primi milioane de euro pentru proiectele lor de cercetare. Apoi, vom ajunge cu ele în economie şi vom asigura transfer tehnologic! Este un pas uriaş pentru inovarea din România în domenii precum digitalizare, climă, mediu, sănătate şi cultură’, a scris ministrul pe Facebook.

Competiţia Centre de Excelenţă se desfăşoară pe întreaga perioadă de implementare a Planului Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare (PNCDI IV), cu aprobare anuală a MCID.

Finanţarea de la bugetul de stat acordată pentru un proiect este de maximum 100.000.000 lei. Bugetul public alocat este de maximum 1.600.000.000 lei.

Proiectele se vor derula pe o perioadă iniţială de 60 luni, cu posibilitatea de prelungire până la 84 luni. Pentru prelungirea proiectului, în ultimele 12 luni de finanţare din perioada iniţială, se evaluează activitatea centrelor de excelenţă. Rezultatele evaluării pot determina continuarea sau nu a finanţării.

Depunerea proiectelor se face într-o singură etapă, utilizându-se platforma de depunere online https://uefiscdi-direct.ro.

Proiectele sunt evaluate de experţi, doctori în ştiinţe, cu activitate ştiinţifică recunoscută la nivel internaţional.

Fiecare propunere de proiect este evaluată, din punctul de vedere al calităţii ştiinţifice, în mod independent, online, de cel puţin trei experţi evaluatori.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks