Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat luni, la sesiunea festivă organizată cu ocazia împlinirii a 156 de ani de la înfiinţarea Academiei, că instituţia nu trece printr-o ‘perioadă fastă’, la acest lucru contribuind atât perioada de pandemie, cât şi criza energetică sau crizele legate de instabilitatea politică.
‘În acest al 156-lea an de existenţă, Academia Română nu trece tocmai printr-o perioadă fastă. De mai bine de doi ani ne luptăm cu ceea ce nu s-a mai putut numi epidemie, cum ştiam noi în general, ci pandemie, adică ne zbatem într-un fel de izolare şi închidere în sine fără să fi găsit cheia comunicării şi a dialogului eficient dictate de noile condiţii. De la un timp suntem ameninţaţi şi cu o criză a energiei şi trăim cu obsesia facturilor mărite excesiv de mult. De crizele legate de instabilitatea politică nu mai vorbim. Mai recent am văzut stupefiaţi cum Rusia a dezlănţuit un război atroce contra Ucrainei şi auzim neputincioşi, zi de zi, sunetul ameninţător al bombelor şi rachetelor tot mai aproape de fruntariile noastre. Cum se ştie de multă vreme ‘inter arma, silent musae – între arme muzele tac’, iar şirul acesta de crize concomitente ne copleşeşte şi ne lasă adesea fără soluţii potrivite de continuare a activităţii noastre. Cu toate acestea, Academia Română s-a adaptat, atât cât a putut, şi continuă să fie aceeaşi instituţie de consacrare a valorilor intelectuale supreme, de educaţie superioară a naţiunii şi, mai ales, de cercetare a tainelor acestei lumi spre propăşirea poporului român, cum se spunea odată în secolul al XIX-lea’, a afirmat Ioan-Aurel Pop, în deschiderea evenimentului aniversar.
El a amintit, de asemenea, că în ultimii ani au decedat mai mulţi membri ai Academiei, ultimul pe această listă fiind academicianul Grigore Brâncuş, care a murit pe 2 aprilie.
‘Trăim şi momente triste, pentru că în aceşti doi ani şi ceva am arborat mai des decât odinioară drapelul în bernă, cum vedeţi şi în această zi, s-a stins colegul Grigore Brâncuş, Dumnezeul să-l odihnească în pace!’, a spus preşedintele Academiei Române.
Ioan-Aurel Pop a precizat că evenimentul aniversar al Academiei Române va cuprinde o serie de filme ‘evocatoare ale activităţii Academiei şi ale unora dintre personalităţile de mare relevanţă de odinioară şi de acum’.
‘Astăzi vom cinsti instituţia noastră prin câteva filme evocatoare ale activităţii Academiei şi ale unora dintre personalităţile de mare relevanţă de odinioară şi de acum, care ilustrează această lume a erudiţiei, cercetării şi a creaţiei. Vom revedea figuri dragi nouă care au onorat şi care onorează această instituţie’, a spus academicianul.
Ioan-Aurel Pop a amintit că Academia va fi deschisă pentru public până la orele prânzului, ‘să se poată vizita de către public acest lăcaş al ştiinţei şi culturii, această clădire monument istoric, acest lăcaş împodobit cu valori contemporane, dar şi cu amintirea paşilor unor clasici ai spiritualităţii poporului român’.
La eveniment au fost prezente personalităţi ale ştiinţei şi culturii din România şi invitaţi speciali.