Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a subliniat, miercuri, la o sesiune omagială Nicolae Iorga, că acesta face parte din generaţia făuritorilor României întregite şi de afirmare europeană, lăsând posterităţii o lucrare intelectuală de o ‘amplitudine nemaiîntâlnită’.
‘Nicolae Iorga face parte, indiscutabil, din generaţia făuritorilor României întregite şi de afirmare europeană de natură să stârnească multe controverse. Opera sa imensă este inegală. George Călinescu afirmă că Iorga este masiv privit de departe, dar minor în fiecare din activităţile sale luate separat. Criticii săi i-au găsit destule lipsuri, inadvertenţe, idei greu sustenabile şi în creaţia sa de căpătâi chiar, adică în istoriografie. O lucrare intelectuală de asemenea amplitudine nemaiîntâlnită nu putea să fie mereu egală cu sine şi nici menţinută mereu la nivelul cel mai înalt’, a afirmat Pop, de Ziua Academiei Române, în cadrul sesiunii omagiale organizate online, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea marelui om de cultură.
Preşedintele Academiei Române a evidenţiat calităţile ‘excepţionale’ de enciclopedist ale lui Nicolae Iorga, care a fost ‘intelectual, profesor, om politic, luptător pentru cauza naţională, academician, ministru, premier, patron al culturii’.
‘Iorga a creat şi condus reviste, de la ‘Sămănătorul’ şi ‘Neamul Românesc’, până la revista istorică ‘Revue historique du Sud-Est européen’, buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. A creat mişcări ca sămănătorismul, instituţii, de la Şcoala Română din Paris şi Casa Română din Veneţia, la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte. Toate acestea le-a făcut până a devenit el însuşi o instituţie. Viaţa şi opera sa l-au determinat pe un critic destul de sever, pomenit deja de mine, George Călinescu, să-l declare, totuşi, drept ‘Voltaire al României’, ceea ce nu este deloc măgulitor, ci este realist şi concordant cu adevărul. Iorga a fost un om a cărui vigoare n-a fost niciodată depăşită în profesiunea de istoric. Dincolo de contingent şi de cotidian, opera lui Nicolae Iorga străbate timpul, adică demonstrează la modul sublim, cum spuneau anticii, că arta este lungă, iar viaţa este scurtă – ‘Ars longa, vita brevis”, a spus Pop.
Potrivit acestuia, Iorga a fost ‘un om concret şi a aparţinut unei epoci anume’, fiind aşezat de exegeţii săi în trinitatea Ioan Bogdan-Dimitrie Onciul-Nicolae Iorga, menită să înscrie istoriografia română pe traiectorie europeană şi în circuitul european.
‘În ciuda deosebirilor individuale, pe cei trei istorici i-au caracterizat spiritul critic, cultul izvoarelor şi patriotismul luminat, toate particularităţi ale unei şcoli istorice noi. Spre finalul carierei şi vieţii, Nicolae Iorga a încadrat istoria naţiunilor într-o viziune largă, general umană, întemeiată, pe ‘unicitatea absolută a vieţii omeneşti în orice margine de spaţiu şi timp’. Această concepţie de istoriologie umană, prin care, precum titanii Renaşterii, plasa omul ca măsură a tuturor lucrurilor, această concepţie urma să producă, prin mintea şi pana savantului, o nouă istorie universală, pomenită şi primenită de noianul de fapte cotidiene şi construită din faptul caracteristic, expresiv şi comentat de istoric, care este magistrul vieţii, pentru că istoria era din vechime magistra sau învăţătoarea vieţii’, a explicat Ioan-Aurel Pop.
Personalitatea multivalentă a lui Nicolae Iorga, iniţiativele sale inovatoare în multe domenii de cercetare a istoriei, proiectele instituţionale originale şi demersurile de promovare a patrimoniului cultural au fost detaliate în expunerile vicepreşedinţilor Academiei Române Victor Spinei şi Răzvan Theodorescu. Cercetările savantului asupra istoriei Bazinului Pontic, întemeietoare pentru istoriografia românească, au fost readuse în atenţie ca parte integrantă a operei de către dr. Octavian Cristea, director al Institutului de Istorie ‘Nicolae Iorga’ al Academiei Române.
Sesiunea omagială a avut loc în cadrul Adunării Generale a Academiei Române, organizată cu prilejul sărbătoririi a 155 ani de la înfiinţare.
Nicolae Iorga (1871-1940), membru marcant al Academiei Române, teoretician al istoriei, medievist de prestigiu, promotor al studiilor sud-est europene, traducător, scriitor, jurnalist, diplomat şi om politic rămâne o figură emblematică a vieţii româneşti. În calitatea sa de preşedinte al Secţiunii istorice a Academiei, Iorga a elaborat o operă monumentală, integrând istoriografia spaţiului românesc în cea universală.
La 1/13 aprilie 1866 se înfiinţa la Bucureşti una dintre primele instituţii fundamentale pentru consolidarea statului românesc modern – Societatea Literară Română, reorganizată un an mai târziu în Societatea Academică Română şi transformată în anul 1879 în Academia Română. Încă de la înfiinţare, Academia Română a rămas cel mai înalt for de consacrare ştiinţifică şi culturală al ţării, ce reuneşte personalităţi cu realizări notabile în toate domeniile spiritului.
