Preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, deputatul PNL Ioan Balan, a transmis delegaţiei parlamentare ucrainene condusă de Marchenko Liudmyla, aflată într-o vizită în România, sprijinul tuturor instituţiilor din România pentru poporul ucrainean afectat de ‘agresiunea barbară’ a Rusiei.
Potrivit unui comunicat transmis joi de Camera Deputaţilor, grupul parlamentar de prietenie cu Ucraina a avut o întrevedere marţi cu delegaţia ucraineană.
‘În cadrul discuţiilor pe care le-am purtat cu delegaţia ucraineană am condamnat ferm, alături de colegii mei din Grupul de prietenie, războiul barbar şi ilegal declanşat de Rusia şi am reafirmat susţinerea tuturor instituţiilor statului român pentru cetăţenii ucraineni. Cred cu tărie că întărirea relaţiilor dintre România şi Ucraina a început prin sprijinul necondiţionat şi emoţionant pe care românii l-au acordat, încă din prima zi a războiului, refugiaţilor ucraineni. Din prima zi a războiului, românii au demonstrat că prin sângele nostru curge ospitalitatea, omenia, bunătate şi dorinţa de a ajuta necondiţionat pe cei aflaţi în suferinţă. Stă mărturie, în acest sens, faptul că pentru mii de refugiaţi, pentru mii de copii ucraineni, România este ‘acasă’, a afirmat Balan, conform sursei citate.
El a subliniat că ‘mii de ucraineni au fost primiţi şi integraţi în familiile de români asemeni unor fraţi’.
‘Am mai transmis poporului vecin toată admiraţia românilor pentru eroismul soldaţilor care îşi apără ţara şi familiile cu preţul vieţii’, a adăugat Balan.
Parlamentarii ucraineni au transmis grupului de prietenie invitaţia de a efectua o vizită la Kiev în perioada următoare şi au mulţumit pentru ajutorul primit, precizează comunicatul.
Deputatul PNL a mai menţionat că prietenia dintre cele două state este din ce în ce mai puternică şi mai solidă.
‘În calitate de parlamentar care a avut multiple demersuri în anii trecuţi, pentru a ameliora relaţiile diplomatice cu Ucraina şi pentru a proteja interesele românilor din Ucraina, nu pot decât să mă bucur de faptul că, astăzi, prietenia dintre cele două state este din ce în ce mai puternică, mai solidă, lucru care va aduce beneficii de ambele părţi’, a mai transmis Balan.