Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, duminică, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţi ai European Youth Forum, importanţa implicării tinerilor în gestionarea eficientă schimbărilor climatice şi a însuşirii de competenţe potrivite pentru a participa activ la tranziţia verde.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis, duminică, AGERPRES, întrevederea a avut loc cu prilejul participării şefului statului la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), în Dubai, Emiratele Arabe Unite.
Discuţiile au avut loc în contextul alăturării României la Declaraţia privind Agenda Comună pentru Educaţie şi Schimbări Climatice la COP28, ca partener fondator.
Klaus Iohannis a arătat că educaţia este un instrument important pentru a schimba mentalităţi şi a facilita rezolvarea provocărilor actuale la adresa societăţii, între care cele legate de schimbări climatice şi mediu ocupă un loc important.
În cadrul întâlnirii, şeful statului a evidenţiat, totodată, demersurile pe care ţara noastră le face în prezent pentru creşterea accesului la educaţia privind schimbările climatice şi mediul la nivel naţional şi internaţional. A fost discutat programul ‘Săptămâna Verde’, inclus în structura anului şcolar, în România, începând cu acest an.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat demersurile naţionale de adaptare la schimbările climatice, inclusiv cele legate de pregătirea tinerilor şi copiilor în a răspunde la situaţii de urgenţă a căror incidenţă va creşte în contextul schimbărilor climatice.
La rândul lor, tinerii au prezentat motivaţia de a participa la COP28 şi dorinţa de a colabora mai strâns cu autorităţile în gestionarea schimbărilor climatice.
Totodată, au adus în discuţie teme pe care le consideră prioritare pentru tânăra generaţie, în contextul schimbărilor climatice: includerea punctelor de vedere ale tinerilor în luarea deciziilor, educaţia şi dezvoltarea de competenţe pentru a putea participa cu succes la economia verde emergentă.
Declaraţia privind Agenda Comună pentru Educaţie şi Schimbări Climatice la COP28 prevede continuarea eforturilor globale de a construi sisteme educaţionale inteligente din punctul de vedere al schimbărilor climatice prin patru piloni de acţiune: creşterea gradului de sustenabilitate a şcolilor, integrarea educaţiei climatice în programa şcolară, formarea adecvată a profesorilor şi înverzirea comunităţilor prin educaţie. Declaraţia prevede şi măsuri specifice legate de atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice în context educaţional, precum şi investiţii în educaţie.
European Youth Forum este cea mai mare platformă de reprezentare a tineretului la nivel european, având peste 100 de organizaţii de tineret membre, fiind sprijinită în activitate de Uniunea Europeană şi de Consiliul Europei. Principalele domenii de interes ale European Youth Forum sunt: educaţia, găsirea unui loc de muncă de calitate pentru tineri, protejarea Planetei şi includerea tinerilor în procesele de consultare democratice.