Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că abuzurile şi extremismele de orice fel nu pot fi tolerate şi încălcarea legii trebuie ferm sancţionată, arătând că este ‘inacceptabil că anumite persoane sau grupuri instrumentalizează în mod cinic’ Holocaustul pentru ‘interese politicianiste de moment’.
‘Aduc un pios omagiu victimelor Holocaustului şi reiterez angajamentul ferm de a nu uita şi de a transmite generaţiilor viitoare misiunea prezervării memoriei Holocaustului. Promovarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, respectarea adevărului istoric şi înţelegerea cauzelor care au determinat apariţia unor asemenea atrocităţi ne dau asigurări că astfel de crime împotriva umanităţii nu vor mai avea loc niciodată’, a declarat Iohannis, la Templul Coral, la ceremonia dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului.
El a arătat că, în prezent, ‘pericolele la adresa democraţiei îmbracă forme noi şi înşelătoare’, precizând că ‘exacerbarea antisemitismului, a xenofobiei, a intoleranţei, a rasismului şi a discriminării, încercările de reabilitare a criminalilor de război, ca şi abdicarea de la apărarea valorilor supreme ale umanităţii pot readuce în actualitate experienţele tragice ale istoriei’.
‘Este inacceptabil că anumite persoane sau grupuri instrumentalizează în mod cinic acest episod cumplit pentru interese politicianiste de moment. Toate acestea riscă să pericliteze progresele pe care România le-a înregistrat în ultimii ani în domeniul asumării trecutului şi combaterii extremismelor. Este imperativ ca fiecare dintre noi să spună un ‘Nu!’ hotărât urii, minciunii, dezinformării, teoriilor conspiraţiei, pentru că doar aşa poate fi garantată respectarea valorilor şi a principiilor democratice’, a afirmat şeful statului.
Preşedintele Iohannis a subliniat că pandemia de COVID-19 a amplificat virulenţa atacurilor antisemite şi a creat un cadru propice răspândirii teoriilor conspiraţiei şi a dezinformărilor.
‘Să nu închidem ochii în faţa acestor pericole reale, care se ascund de multe ori abil în spatele unei clamate libertăţi de expresie. Escaladarea atitudinilor şi a manifestărilor antisemite, radicale şi discriminatorii are loc tocmai pe fondul unei stări de apatie, când societatea nu consideră suficient de serioasă ameninţarea extremistă. Istoria ne-a arătat, fără putinţă de tăgadă, ce monştri pot naşte abdicarea de la valorile fundamentale, dispreţul faţă de democraţie, ura şi pasivitatea în faţa acestor atitudini. Nu avem voie să rămânem tăcuţi! O voce care spune adevărul poate stinge mai multe voci mincinoase. Să ne implicăm, aşadar, cu toţii, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi cetăţeni, pentru apărarea libertăţilor fundamentale şi pentru menţinerea sănătăţii democraţiei noastre. Abuzurile şi extremismele de orice fel nu pot fi tolerate şi încălcarea legii trebuie ferm sancţionată. România deţine instrumentele necesare pentru contracararea acestor elemente şi trebuie ca toate eforturile să fie concentrate în direcţia consolidării lor’, a spus Iohannis.
Şeful statului a menţionat că România este un model de bune practici în regiune, prin paşii pe care i-a făcut pentru asumarea corectă a trecutului, precum extinderea şi consolidarea programelor educaţionale despre istoria evreilor şi a Holocaustului.
‘Educaţia ne oferă anticorpii necesari pentru a lupta împotriva tendinţelor toxice, iar cultivarea toleranţei, a solidarităţii şi a respectului faţă de ceilalţi şi faţă de diversitate reclădesc încrederea la nivelul societăţii. Totodată, realizarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului în România şi colaborarea cu parteneri naţionali şi internaţionali în vederea combaterii antisemitismului sunt angajamente naţionale pe care le-am reafirmat cu prilejul participării la Forumul Internaţional dedicat Comemorării Holocaustului şi Combaterii Antisemitismului de la Malmö, de anul trecut. Trebuie să vorbim deschis şi onest despre ceea ce a fost Holocaustul, să ne asigurăm că generaţiile tinere şi viitoare vor cunoaşte acest trecut dureros. Să nu rămânem indiferenţi şi martori tăcuţi în faţa discursului instigator la ură şi să sancţionăm ferm, de pe poziţii democratice, fiecare derapaj!’, a afirmat Iohannis.
El a amintit de personalităţile lui Aurel Vainer şi Liviu Beris.
‘Printre noi mai sunt astăzi puţini dintre cei care au trăit ororile Holocaustului. Mărturiile şi exemplele lor de umanitate, iertare şi speranţă trebuie păstrate şi preţuite de către noi toţi’, a mai spus Iohannis.
Participanţii la eveniment au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor Holocaustului la propunerea preşedintelui Klaus Iohannis.
Şeful statului, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, premierul Nicolae Ciucă, deputatul Silviu Vexler, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Apărării, Vasile Dâncu, şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, au depus coroane de flori în memoria victimelor Holocaustului.