Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj cu prilejul primei ediţii a Galei Cercetării Româneşti, în care afirmă că cercetarea şi inovarea au nevoie de o promovare susţinută şi de o abordare coerentă şi predictibilă în ceea ce priveşte finanţarea.
‘Cercetarea şi inovarea din România au nevoie de promovare susţinută şi mai ales de o abordare coerentă şi predictibilă în ceea ce priveşte finanţarea, astfel încât să putem vorbi despre o reală dezvoltare şi încurajare a domeniului pe termen mediu şi lung. Cercetătorii, indiferent dacă se află la începutul carierei sau au deja o experienţă bogată, trebuie să poată previziona ce apeluri de proiecte competitive sunt disponibile pentru a-şi pune în practică ideile lor valoroase. În acest sens, autorităţile au obligaţia de a valorifica la maximum toate oportunităţile financiare pentru a sprijini cercetarea din România prin accesarea fondurilor nerambursabile disponibile atât prin programele operaţionale, cât şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă’, spune şeful statului în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Diana-Loreta Păun.
De asemenea, el afirmă că prin proiectul ‘România Educată’ se doreşte creşterea interesului copiilor pentru ştiinţă şi creativitate, iar ulterior pentru o activitate susţinută în cercetare.
‘Trăim vremuri în care foarte multe dintre descoperirile tehnologice devin rapid parte din viaţa noastră de zi cu zi, iar progresele în domenii majore, precum cel al sănătăţii ori al protecţiei mediului, aduc beneficii incontestabile pentru toţi cetăţenii. Cercetarea reprezintă, aşadar, catalizatorul schimbării şi este o sursă esenţială de prosperitate. România educată, durabilă şi competitivă este România care încurajează inovarea şi care sprijină activitatea cercetătorilor săi şi le recunoaşte acestora meritele’, mai spune preşedintele Iohannis.
Şeful statului punctează că este însă responsabilitatea statului român să valorifice şi să promoveze inventivitatea.
‘Istoria universală consemnează inovaţiile cercetătorilor români, care nu de puţine ori au contribuit decisiv la binele umanităţii. Ne mândrim cu realizările remarcabile ale unor personalităţi care au îmbunătăţit, prin munca şi descoperirile lor, viaţa de zi cu zi a oamenilor. Este însă responsabilitatea statului român să valorifice şi să promoveze inventivitatea, stimulând şi legătura dintre mediul de cercetare, mediul privat şi autorităţile publice, în scopul progresului social. Susţinerea şi încurajarea cercetării înseamnă o investiţie directă în viitorul nostru, al tuturor. Cercetarea şi inovarea sunt vitale pentru a facilita descoperirile care ne pot ajuta să răspundem eficient multiplelor provocări ale prezentului, dar mai ales să le anticipăm pe cele cu care ne vom confrunta de acum înainte’, arată el.
Preşedintele Iohannis afirmă că îşi doreşte ca Gala Cercetării Româneşti să devină un eveniment de tradiţie.
‘Recunoaşterea meritelor excepţionale din domeniul cercetării autohtone şi a proiectelor cu mare valoare de aplicabilitate constituie încă o dovadă a importanţei de care cercetarea şi inovarea trebuie să se bucure în societatea noastră. Le datorăm mult celor care, prin eforturi constante şi muncă asiduă, excelează în zona de cercetare, iar realizările lor merită răsplătite’, adaugă şeful statului.