Autorităţile române au decis creşterea numărului de burse universitare acordate cetăţenilor palestinieni, a anunţat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după convorbirile avute la Palatul Cotroceni cu omologul său Mahmoud Abbas, aflat în vizită oficială în România.
‘Educaţia rămâne un domeniu prioritar atât pentru România, cât şi pentru Palestina. Împărtăşim viziunea privind valoarea investiţiei în resursele umane, cu impact concret, pe termen lung. În acest sens, autorităţile române au decis creşterea numărului de burse universitare acordate cetăţenilor palestinieni. Sperăm, domnule preşedinte, ca tinerii palestinieni să pună cunoştinţele dobândite în România în folosul progresului ţării dumneavoastră’, a afirmat şeful statului.
El a precizat că la sediul Guvernului României va fi semnat noul program bilateral în domeniul Educaţiei.
De asemenea, urmează să fie semnat un acord interguvernamental privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor infracţiuni.