Acasă55Iohannis: Cetăţenii minorităţilor naţionale din România - contribuţie esenţială la coeziunea societăţii...

Iohannis: Cetăţenii minorităţilor naţionale din România – contribuţie esenţială la coeziunea societăţii noastre

Cetăţenii care aparţin minorităţilor naţionale din România aduc o contribuţie esenţială la coeziunea societăţii noastre şi doar împreună se poate construi o Românie modernă, bazată pe valorile europene fundamentale, în care să nu fie loc pentru rasism, xenofobie şi intoleranţă, a transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Minorităţilor Naţionale din România.

‘Cetăţenii care aparţin minorităţilor naţionale din România aduc o contribuţie esenţială la coeziunea societăţii noastre. Astăzi, cu prilejul Zilei care le este dedicată, le transmit gândurile mele de apreciere, împreună cu urarea de a întâmpina noul an în bunăstare şi sănătate. În vremurile dificile pe care societatea românească în ansamblul ei le-a traversat în ultima perioadă, solidaritatea şi respectul pentru aproapele nostru ne-au ajutat să depăşim momente dificile şi, indiferent de limba maternă sau de apartenenţa confesională, să rămânem angajaţi în proiectul nostru comun de libertate şi prosperitate’, a afirmat Iohannis.

Mesajul său a fost prezentat de către consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, la evenimentul dedicat sărbătoririi ‘Zilei Minorităţilor Naţionale’, organizat de Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’.

Şeful statului a menţionat şi că în România este o diversitate etnică ‘remarcabilă’, care, de-a lungul timpului, ‘şi-a pus amprenta decisiv asupra dezvoltării societăţii noastre’.

‘Celebrăm astăzi cultura minorităţilor, identitatea lingvistică şi religioasă, dar şi o istorie veche de secole a convieţuirii acestora cu majoritatea pe teritoriul României. Este o diversitate etnică remarcabilă, care, de-a lungul timpului, şi-a pus amprenta decisiv asupra dezvoltării societăţii noastre. Ziua Minorităţilor Naţionale este un bun prilej de a conştientiza că doar împreună putem construi o Românie modernă, bazată pe valorile europene fundamentale, în care să nu fie loc pentru rasism, xenofobie şi intoleranţă. La mulţi ani tuturor cetăţenilor care aparţin minorităţilor naţionale din România!’, a mai transmis preşedintele Iohannis. AGERPRES / (AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks