Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat, luni, ‘cu fermitate’, atacurile cu rachete ale Rusiei asupra oraşelor şi infrastructurii civile din Ucraina.
‘Condamn cu fermitate atacurile oribile cu rachete ale Rusiei asupra oraşelor şi infrastructurii civile din Ucraina. Uciderea oamenilor nevinovaţi trebuie să înceteze. Vom continua să sprijinim Ucraina în lupta sa împotriva agresiunii Kremlinului’, a scris şeful statului, pe Twitter.
Rusia a lansat 75 de rachete luni dimineaţa, într-o serie de bombardamente asupra mai multor oraşe ale ţării, potrivit Armatei ucrainene, au transmis AFP şi Reuters.
‘În dimineaţa zilei de luni, agresorul a lansat 75 de rachete, (dintre care) 41 au fost doborâte de apărarea noastră aeriană’, a anunţat pe Telegram comandantul-şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, precizând că Rusia a utilizat ‘drone de luptă’.
Mai multe explozii au avut loc luni dimineaţa în capitala ucraineană Kiev, precum şi în oraşele Lvov, Ternopil şi Dnipro, după ce Moscova a acuzat Ucraina că a orchestrat puternica explozie ce a avariat podul-cheie care leagă Rusia şi Peninsula Crimeea.