Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este un fapt foarte îngrijorător că tinerii consumă substanţe interzise, arătând că o variantă ar fi ca în şcoli să fie introduse testele antidrog.
‘Este un fapt îngrijorător, foarte îngrijorător că avem tot mai multe semnale că sunt elevi care consumă substanţe interzise. Şi atunci este o variantă să se încerce introducerea de teste, sigur, cu acceptul părinţilor ş.a.m.d. Dar nu putem să stăm şi să observăm fenomenul şi să nu facem nimic. Deci ceva trebuie găsit, în sensul şi să educăm pentru a preveni consumul de droguri, dar şi să fim mai fermi şi să detectăm pe cei care nu înţeleg cu bineţe’, a spus şeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a vizitat, marţi, pe pacienţii internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.