Coridoarele Solidarităţii ar trebui să se transforme într-o punte pe termen lung între UE şi Ucraina şi Republica Moldova, în perspectiva viitoarei lor aderări, a afirmat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis.
‘România s-a alăturat pe deplin şi cu toată dăruirea efortului de a transforma Coridoarele Solidarităţii într-o adevărată poveste de succes. Am făcut eforturi importante, am investit resurse financiare şi umane semnificative într-o nouă infrastructură, cu puncte de trecere a frontierei noi sau modernizate cu servicii permanente, precum şi facilităţi suplimentare pentru depozitare. Aceste eforturi continuă. (…) Coridoarele Solidarităţii ar trebui să se transforme dintr-o soluţie temporară, de urgenţă, într-o punte pe termen lung între Uniunea Europeană şi Ucraina şi Republica Moldova, în perspectiva viitoarei lor aderări. De aceea, am susţinut iniţiativa extinderii Reţelei Trans-Europene de Transport (TEN-T), precum şi finanţarea proiectelor care îmbunătăţesc conexiunile de transport. Porturile româneşti Galaţi şi Constanţa sunt pregătite să joace un rol sporit în acest sens. Mulţumim Comisiei Europene pentru eforturile semnificative depuse pentru Coridoarele Solidarităţii şi rămânem implicaţi să colaborăm strâns pentru promovarea celor mai bune soluţii pentru Ucraina, Republica Moldova, securitatea alimentară globală şi stabilitatea reţelei de aprovizionare’, a transmis şeful statului, într-un mesaj video postat pe Facebook.
El a amintit că joi a fost inaugurat un nou punct de trecere a frontierei la graniţa cu Ucraina – primul deschis de această ţară cu un stat membru al Uniunii Europene de la începutul conflictului.
‘Sunt mândru de măsurile pe care le-a luat România şi care au permis tranzitul a peste 6,5 milioane tone de cereale din Ucraina – o contribuţie esenţială la securitatea alimentară globală. Acesta este doar începutul unei lungi călătorii’, a completat Iohannis.
Comisia Europeană, Cehia, Polonia, România, Slovacia, Republica Moldova, Ucraina, Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Mondială sunt cosemnatare ale unei declaraţii comune privind mobilizarea unui miliard de euro pentru Coridoarele Solidarităţii.