Vilnius, 12 iul – Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că deciziile luate la Summitul de la Vilnius consemnează, aşa cum a pledat România, un angajament sporit al NATO pentru întărirea rezilienţei, a securităţii şi a capacităţilor de apărare ale Republicii Moldova.
‘În cadrul Summitului, am reafirmat necesitatea sprijinului consolidat al NATO pentru partenerii vulnerabili, în special pentru Republica Moldova. În acest sens, am pledat pentru susţinerea financiară a pachetului de măsuri destinat Republicii Moldova, pentru consolidarea capacităţilor de apărare şi creşterea rezilienţei. Am anunţat şi o nouă contribuţie financiară pentru Chişinău, pe care o vom transfera la Fondul Voluntar NATO dedicat acestui stat’, a spus şeful statului.
De asemenea, el a arătat că sprijinul ferm pentru adâncirea cooperării dintre NATO şi partenerii din Asia-Pacific, respectiv cu Uniunea Europeană va fi continuat.